Bucşaru umbla cu Dacia vopsită

Bucşaru umbla cu Dacia vopsită

Dumitru Bucşaru, patronul Unirii Urziceni, a reacţionat vizavi de reportajul „Bucşaru, drumul din puşcărie până în Liga Campionilor”, publicat de „Evenimentul zilei” în ediţia de ieri.

Afaceristul a dat câteva explicaţii pe marginea lucrurilor descoperite de redactorii EVZ la Coşereni, comuna sa natală. „Taică-său i-a cumpărat o Dacie neagră”, a povestit pentru EVZ Sofia Bucşaru, una dintre mătuşile patronului ialomiţean. Bucşaru ne-a explicat cum a ajuns să conducă o Dacie neagră, simbol al puterii în vechiul regim: „În privinţa Daciei negre, vă întreb şi eu ceva: eu, persoană care am făcut puşcărie înainte de '89, am faţă de nomenclaturist? Nu am cumpărat-o neagră. Am luat cinci litri de vopsea şi i-am schimbat culoarea, că-mi plăcea foarte mult cum arată Dacia de culoare neagră!”. Neamul Bucşarilor şi nevoia de a fi patroni

Afaceristul ialomiţean a încercat să-şi dezvolte un business în anii '80, angajând oameni pentru mici lucrări gospodăreşti: construcţii de sobe, garduri şi tâmplărie, motiv pentru care a fost arestat la începutul anului 1989. De altfel, toţi verii lui Dumitru Bucşaru au în sânge spiritul antreprenorial. Ion Bucşaru, vărul mai tânăr al lui Dumitru, deţine o firmă care se ocupă cu distribuţia de accesorii auto şi cu transporturi de marfă în ţară. Şi acesta, ca şi vărul său mai cunoscut, refuză să discute cu presa.   Ion Bucşaru însoţeşte echipa Unirii Urziceni în deplasări şi are deja, ca ton de apel la telefonul mobil, imnul Ligii Campionilor. Ceilalţi veri ai lui Dumitru Bucşaru se pot numi şi ei patroni. Cei care nu au firme de piese auto, au vulcanizări. Cei care nu au vulcanizări, au cârciumi... şi tot au ceva. A ieşit, voit sau nu, din „Top 300 - Capital” Patronul Unirii Urziceni figura în 2007, conform topului întocmit de revista „Capital”, cu o avere de 15 milioane de dolari. În 2008, el a ieşit din acest clasament. Declinul lui Bucşaru a fost şi mai evident anul acesta, când s-a aflat de cele 12 milioane de euro pe care le-a luat cu împrumut de la Gigi Becali. Ştiut fiind însă că lui Bucşaru nu-i place publicitatea, rămâne întrebarea dacă nu cumva această „decădere” n-a fost voită şi doar de faţadă.

Ne puteți urmări și pe Google News