Băsescu, mai aproape de Cotroceni

Băsescu, mai aproape de Cotroceni

Legislativul a fost convocat luni pentru a lua act de invalidarea referendumului. Rămâne de văzut dacă va fi cvorum.

Revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni se amână până săptămâna viitoare. Şedinţa comună în cadrul căreia Parlamentul va lua act de invalidarea referendumului de demitere a preşedintelui va avea loc luni, de la ora 15.00. În principiu, este numai o formalitate: parlamentarii se adună şi un judecător al Curţii Constituţionale citeşte decizia de invalidare a referendumului. Nu este necesar nici măcar un vot. Întrebarea săptămânii: va fi cvorum? Necesar este însă cvorumul - adică prezenţa a peste jumătate din totalul deputaţilor şi senatorilor - fără de care şedinţa de plen nu poate începe. Or aici lucurile stau sub semnul incertitudinii. Deşi PDL a cerut ca Parlamentul să fie convocat chiar astăzi, PSD şi PNL au susţinut că timpul este prea scurt pentru a-şi aduna parlamentarii, risipiţi prin concedii în ţară şi în afară. Aceasta nu este o garanţie că luni aleşii se vor mobiliza. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD), a explicat încă de miercuri că mulţi deputaţi şi senatori sunt plecaţi în vacanţă, mai ales că, iniţial, CCR spusese că se va pronunţa cu privire la referendum abia pe 31 august. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat: "Pot să vă spun că, în ceea ce priveşte parlamentarii PSD, nu va invoca nimeni cvorumul (...) şi că formalitatea citirii deciziei Curţii Constituţionale trebuie îndeplinită". Rămâne de văzut ce vor face liberalii, care au reacţionat extrem de virulent după invalidarea referendumului, dând semne că nu sunt dispuşi să accepte această stare de lucruri.

Ne puteți urmări și pe Google News