„Roş-albaştrii” i-au învins aseară, la Ploieşti, pe cei de la „U” Cluj cu largul concurs al arbitrului Alexandru Deaconu, care a refuzat un penalty oaspeţilor.
Steaua a învins-o aseară, pe stadionul Astra din Ploieşti, pe „U” Cluj cu scorul de 2-1. „Roş-albaştrii” s-au cocoţat pe locul doi în clasament, dar au beneficiat şi de o mână de ajutor substanţială din partea arbitrului Alexandru Deaconu.
Mihai Costea a deschis scorul, în minutul 15, din mijlocul apărării adormite a ardelenilor. Raul Rusescu a majorat avantajul bucureştenilor, în minutul 74, cu un şut violent din afara careului. „Şepcile roşii” au reacţionat repede, peste numai două minute, prin Steven Pele, care a fructificat o centrare a lui Gabi Boştină, din lovitură liberă. Ardelenii n-au reuşit însă să-şi mai creeze vreo mare ocazie până la finalul meciului. Clujenii au avut şi o bară
Cea mai încinsă fază a partidei a avut loc în minutul 68, când Adrian Cristea, proaspăt intrat pe teren, a fost faultat clar în suprafaţa de pedeapsă de Alexandru Bourceanu. Deaconu l-a avertizat cu cartonaş galben pe ex-dinamovist pentru simulare!
„Fluieraşul” care stă vizavi de stadionul din Ghencea şi care, în 2008, a oprit meciul Rapid - Steaua pentru că a fost lovit de o brichetă aruncată din tribună, a intervenit nefericit într-un moment greu al „roş-albaştrilor”.
Ca să nu se supere nimeni, Alexandru Deaconu le-a refuzat în prelungiri o lovitură de pedeapsă şi bucureştenilor. Adrian Cristea şi-a împiedicat un adversar în careu, dar arbitrul a rămas impasibil.
Ardelenii au avut şi ghinion la începutul meciului de aseară. Nigerianul Tony Nwakaeme, jucătorul care i-a fost preferat surprinzător în echipa de bază „Prinţului” Adrian Cristea, a zguduit transversala, în minutul 7, cu un şut din afara careului. „Am câştigat cu şansă, pentru că am întâlnit o echipă foarte valoroasă. Am jucat împotriva unei contracandidate la titlu”, a spus Mihai Stoica, managerul general al Stelei.