S-a găsit şi premierul conservator care să semneze cererea de activare a Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona şi declanşare a negocierilor pentru Tratatul de ieşire al Marii Britanii din Uniunea Europeană. Doamna Teresa May, ministru de interne de 6 ani, şi-a asumat sarcina de a face din Brexit „un succes”.

Efectul secundar al acestei ieşiri a Marii Britanii, sau măcar a dezangajării la nivel european care va urma, are impact major la nivelul securităţii şi apărării. Alături de Franţa, Marea Britanie este singurul stat membru care deţine un arsenal nuclear de descurajare şi deţine, totodată, capabilităţi militare relevante la nivel european. Până la conturarea unei formule agregat de Intermarium polonez, cu forţe şi capabilităţi militare combinate relevante comparativ, dezangajarea Marii Britanii pune steagul francez aproape fără partener pe Politica de Securitate şi Apărare europeană, în timp ce Marea Britanie îşi va creşte proporţional angajarea în cadrul instituţiilor în care rămâne, respectiv NATO-Alianţa Nord Atlantică.

Marea Britanie este extrem de importantă pentru apărarea Flancului Nordic al Alianţei. Legături tradiţionale bilaterale şi multilaterale leagă Regatul Unit de apărarea pe zona Nordică, respectiv de Islanda, Danemarca, Norvegia, Suedia şi Finlanda, şi aduce contribuţii majore la securitatea şi apărarea zonei NORDEFCO. Or Marea Baltică, la fel ca şi Marea Nordului, sunt vizate în mod direct şi sunt ţinte constante ale provocărilor venite din partea Federaţiei Ruse, sub forma zborurilor bombardierelor strategice, a călătoriilor incognito ale submarinelor nucleare sau a zumzăitului şi provocării zborurilor fără transpondere ale aviaţiei militare ruse în jurul curselor civile, dar mai ales a zborurilor militare.

Dealtfel Rusia pare că forţează provocarea unui incident a unui avion sau submarin al său cu capabilităţile Alianţei. Finlanda e la originea unei iniţiative de colaborare pentru supravegherea comună a acestor zbururi şi prezenţe nescontate ale avioanelor de luptă, iniţiativă extrem de criticată de Moscova. Tot Finlanda, la nivelul Statului Major, a fost cea care a ţintit un submarin rus din largul golfului Helsinki şi a lansat încărcături de avertizare şi testare, ameninţând că, dacă obiectul neidentificat va mai fi a doua zi, greutatea încărcăturilor va creşte la nivelul la care explozia va scufunda submarinul fără posibilitatea de salvare a echipajului. Şi rezultatul fermităţii a fost retragerea provocatorului.

În mod paradoxal, retragerea Marii Britanii din UE va obliga statele NORDEFCO ne- membre ale Alianţei să se gândească la a face parte din nou dintr- un format în care partenerul lor solid Marea Britanie este şi el membru. Deci, presiunea la început a populaţiei Suediei, ulterior a Finlandei, pentru ca ţara lor să devină membru al Alianţei va creşte în mod simţitor. Este un drum natural pentru două state care sunt profund ancorate în colaborarea cu Alianţa, membre ale NFR-Forţa de răspuns a NATO, contributoare la această forţă de răspuns, chiar nemembre fiind, şi mai ales presate să-şi reconsidera postura de apărare şi descurajare odată ce Rusia a devenit brusc agresivă şi le ameninţă direct capacitatea de reacţie.

Nu în mod întâmplător am înregistrat vizita preşedintelui rus Vladimir Putin la Helsinki. Nu întâmplător vizita a avut loc după ce Moscova lansase avertismente extrem de clare şi consistente, mergând până la ameninţări calificate potrivit cărora, dacă Finlanda va intra în NATO şi, deci, infrastructura Alianţei se va apropia de frontierele sale, va reacţiona “adecvat”. Ei bine, vizita de deconflictualizare poate a liniştit oficialii sau măcar le-a oferit nişte răspunsuri, însă la nivelul populaţiei finlandeze, asertivitatea Rusiei pare extrem de îngrijorătoare, iar securitatea se dezvoltă împreună cu Suedia, Norvegia, Statele NORDEFCO, dar mai ales Marea Britanie. De aceea Brexitul împinge Suedia şi Finlanda spre NATO.

Te-ar putea interesa și: