Box: Diaconu se bate din nou cu Henry

Box: Diaconu se bate din nou cu Henry

Pugilistul român Adrian Diaconu, fost campion mondial WBC la categoria semigrea, îşi va încrucişa mănuşile, pentru a doua oară, cu americanul Chris Henry. Lupta va avea loc în primăvară, la Montreal, în Canada.

Adrian Diaconu şi Chris Henry se vor reîntâlni astfel după aproape trei ani.Lupta Diaconu - Henry e programată pe pe 12 martie 2011, într-o gală la Montreal, având ca main event meciul lui Lucian Bute. "Şi-a relansat cariera" Diaconu şi Henry s-au bătut 19 aprilie 2008 la Sala Polivalentă din Bucureşti, într-o partidă având ca miză titlul interimar WBC la categoria semigrea. Diaconu, alintat "Rechinul", a ajuns ulterior deţinătorul centurii WBC, pe care a pierdut-o în faţa haitianului Jean Pascal în iunie anul trecut. Adrian Diaconu, 32 de ani, şi-a relansat cariera pe 15 octombrie, după victoria de senzaţie în faţa americanului Omar Sheika. Locul 25 în lume În prezent pe locul 25 în clasamentul mondial al semigreilor, Diaconu a disputat la profesionişti 29 de partide: 27 de victorii (15 prin KO), 2 înfrângeri. Chris Henry, 29 de ani, e pe locul 7 în ierarhia semigreilor. Americanul s-a bătut până acum de 27 de ori: 25 de victorii (20 prin KO), 2 meciuri pierdute.

Ne puteți urmări și pe Google News