Rupti de oboseala, dupa o noapte petrecuta pe ringul de dans de la Palatul Snagov, unde duminica seara a avut loc nunta colegului lor, Claudiu Niculescu, fotbalistii dinamovisti s-au adunat ieri dupa-amiaza la stadionul din Soseaua Stefan cel Mare, dupa care au plecat in cantonament, la Saftica.
Darul de nunta al nasului Cristi Borcea pentru finul Claudiu Niculescu a constat intr-o marire de contract: de la 120.000 la 200.000 de euro pe sezon. „Clau-gol” (31 de ani) este legat de Dinamo printr-un contract valabil pana in 2011. De la distanta, mijlocasul Florentin Petre, legitimat in prezent la TSKA Sofia, priveste cu jind la bunastarea financiara a fostului sau club. „Mie imi dadeau cate 80.000 pe sezon, iar acum la Dinamo mai sunt putini jucatori in lot cu contract mai mic de 200.000 de euro”, a fost auzit spunand cu obida cel poreclit „Piticul”.
Niculescu s-ar putea sa n-apuce sa se bucure de noua intelegere. Dinamo este decisa sa-l repatrieze pe Marius Niculae, liber de contract. In aceasta situatie, Niculescu va fi vandut la iarna la o formatie din strainatate. Dinamo este pe cale sa-l piarda pe Ionut Gojman (18 ani), campion national de juniori cu formatia din Soseaua Stefan cel Mare. Gruparea Celtic Glasgow ofera pentru tanarul dinamovist suma de 150.000 de euro. Scotienii l-au monitorizat si pe Marius Alexe, coleg cu Gojman la Dinamo.