Bolnavii refuză să se interneze la secţia de boli infecţioase din cauza condiţiilor mizere
- Adam Popescu
- 5 ianuarie 2009, 02:00
Condiţiile din spitalele arădene îi alungă pe pacienţi.
Chiar conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean Arad admite că pacienţii evită să se interneze în secţia de boli infecţioase a celei mai mari unităţi sanitare din judeţ. „Am informaţii de la colegii mei că bolnavii pentru care nu este absolut necesar să se interneze preferă să nu o facă pentru că nu sunt condiţii bune. Noi recunoaştem asta, dar, din păcate, nu am reuşit să facem nimic“, recunoaşte managerul Spitalului Clinic Judeţean Arad, Mirandolina Prişcă. „Este o clădire retrocedată şi nu se poate investi acolo. Nici nu dorim să mai facem vreo investiţie acolo, pentru că ţelul nostru este să facem o clădire nouă. Actualul sediu al secţiei de boli infecţioase este departe de spitalul judeţean, deci şi analizele şi investigaţiile bolnavilor se fac mai greu“, a declarat Prişcă. Deşi conducerea spitalului are un proiect pentru construcţia unei clădiri adecvate din toate punctele de vedere, finanţarea a fost blocată. „Proiectul a fost prezentat ministrului sănătăţii în septembrie 2007, a fost aprobat şi se aşteaptă finanţare. Nu s-a produs în 2008, dar sper că se va produce în 2009, pentru că am implicat şi administraţia publică locală, care mi-a promis că se va implica serios în acest proiect“, a mai spus managerul spitalului. Spitalul a avut peste 40.000 de pacienţi externaţi, în primele 11 luni ale anului. Aproximativ 50.000 de pacienţi au apelat la Unitatea de Primire Urgenţe.