Bölöni e lider cu PAOK Salonic

Bölöni e lider cu PAOK Salonic

PAOK Salonic, echipa românilor Loţi Bölöni şi Costin Lazăr, conduce în campionatul Greciei, cu 9 puncte.

Calificată în grupele Ligii Europa, PAOK Salonic, antrenată de Loţi Bölöni (tehnician român de origine maghiară), are 9 puncte şi este lider, după scurgerea a patru etape în campionatul de fotbal al Greciei. PAOK a umilit-o aseară, pe teren propriu, pe AEK Atena, scor 3-0. Nerefăcut după o accidentare, fostul rapidist Costin Lazăr n-a evoluat pentru trupa lui Loţi. Pe locul doi se află trei formaţii cu câte 7 puncte fiecare: Panathinaikos, Panionios şi Panaitolikos. PAOK poate fi depăşită în clasament de Panathinaikos, care are un meci în minus.

Ne puteți urmări și pe Google News