Boc vrea, într-o săptămână, soluţii pentru reducerea datoriilor companiilor de stat
- Antoaneta Etves
- 9 februarie 2011, 21:17
Premierul Emil Boc a cerut ca, în interval de maximum o săptămână, să se identifice soluţiile de reducere a volumului de arierate la nivelul companiilor de stat.
Primul-ministru le-a cerut miniştrilor finanţelor, transporturilor, economiei şi justiţiei, Gheorghe Ialomiţeanu, Anca Boagiu, Ion Artion şi Cătălin Predoiu, dar şi şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, să stabiliească cum se vor putea reduce datoriile societăţiilor din portofoliu ministerelor. Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, a declarat, ieri , că datoriile restante ale companiilor de stat însumează echivalentul a 5% din PIB şi că acestea stopează creşterea economică. Valoarea arieratelor companiilor de stat se ridică la aproximativ şase miliarde de euro.Oficialul FMI a explicat că va fi realizată o analiză completă a arieratelor şi că se va lucra împreună cu executivul la o soluţie ”cuprinzătoare”.