Boc îi învaţă pe miniştri să cheltuiască banii

Boc îi învaţă pe miniştri să cheltuiască banii

Ca să nu se mai trezească cu miniştrii anchetaţi pentru angajarea fondurilor publice, premierul Emil Boc a decis să-şi facă o comisie care să-i înveţe cum să folosească banii.

Noua structură, numită pompos consiliul pentru raţionalizarea cheltuielilor, îi va „atenţiona” pe cei care au pe mână bani publici cum să-i direcţioneze.   „Am decis înfiinţarea unui consiliu pentru raţionalizarea cheltuielilor publice, pentru a urmări modul în care sunt exercitate cheltuielile publice în România, pentru a atenţiona agenţiile, ministerele sau alte structuri care gestionează bani publici cu privire la modul în care sunt cheltuite resursele care provin din impozite şi taxe plătite de cetăţeni, ţinând cont şi de contextul actual al crizei în care ne aflăm”, a declarat, miercuri, Boc. El a precizat că a atras din nou atenţia miniştrilor să fie „extrem de atenţi şi de riguroşi” în modul în care aprobă utilizarea resurselor publice.

„De multe ori cadrul legal este perfect, dar în vremuri de criză trebuie să fim foarte atenţi cu privire la fiecare resursă pe care o utilizăm ”, a mai spus Boc. Din consiliu, care va fi condus de şeful guvernului, vor face parte şi reprezentanţi ai Finanţelor, Internelor şi Corpului de Control al premierului.

Ne puteți urmări și pe Google News