Boc, cu ochii pe primăriile şi băncile care-i strică planurile de redresare economică

Boc, cu ochii pe primăriile şi băncile care-i strică planurile de redresare economică

Primăriile pun beţe în roată programului "Prima casă", deoarece emit greu autorizaţii de construcţii. În plus, bancherii nu se grăbesc să acorde credite, nici pentru "Prima casă", nici pentru reabilitarea termică a celor aflate deja în proprietate.

În acest context, premierul Emil Boc a declarat că va discuta personal cu bancherii, pentru a afla motivele pentru care aceştia nu vor să crediteze achiziţia de locuinţe prin programul prima casă. Totuşi, principala piedică din calea celor care vor să îşi construiască o locuinţă prin programul Prima casă o reprezintă "lentoarea" cu care primăriile eliberează autorizaţii de construire, apreciază premierul.

Creditele acordate prin programul Prima casă sunt garantate de stat, prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM. Pentru a obţine garanţia, băncile trebuie să depună un dosar care să conţină şi autorizaţia de construire.

Prin programul "Prima Casă", Guvernul garantează creditele pentru cumpărarea unei locuinţe în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute. Persoanele care vor să îşi construiască o locuinţă beneficiază de o garanţie de 70.000 euro, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.

Cei care vor dori să îşi reabiliteze termic locuinţa, vor putea accesa credite după data de 2 august, după ce Fondul Naţional de Garantare a Creditelor IMM  va încheia convenţiile de garantare cu băncile interesate, în limita unui plafon de garanţii stabilit pentru acest an la 50 milioane euro. Până acum, doar CEC Bank a confirmat implicarea în acest program.

Creditul pentru reabilitare termică a locuinţelor:

  • Se va acorda în lei,
  • Este garantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor IMM,
  • Are dobândă subvenţionată, după modelul programului "Prima Casă",
  • Poate fi contractat pentru o perioadă de cinci ani.

Ne puteți urmări și pe Google News