Boagiu: "Nu aş vrea să dezamăgesc pentru că nu ştiu să dansez samba"
- Laura Ciobanu
- 20 octombrie 2011, 19:10
Mazăre a monopolizat afacerile din Constanţa şi blochează dezvoltarea judeţului, a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, într-un interviu acordat cotidianului Ziua de Constanţa.
Criticile la adresa edilului au fost prilejuite de dorinţa reporterului de a şti dacă Boagiu intenţionează să candideze la primăria municipiului din partea PDL. "Nu am fugit niciodată de responsabilităţi, dar acum mă gândesc numai la cum să aducem şi mai mulţi bani europeni în economia românească", a precizat ministrul. "Nu ştiu să dansez samba, nu îmbrac uniforme naziste" "Iubesc Constanţa şi constănţenii. Aici e casa mea, chiar dacă, de peste 17 ani, m-au "adoptat" Bucureştiul şi bucureştenii, la care ţin în egală măsură. Scopul meu e să fac bine românilor, atât cât pot. La Constanţa nu aş vrea să dezamăgesc, pentru că nu ştiu să dansez samba, nu îmbrac uniforme naziste, nu monopolizez zona de business în favoarea prietenilor mei, mai mult, nu blochez programele de dezvoltare pentru judeţ, aşa cum a încercat domnul Mazăre să facă".
Boagiu a precizat că are multe proiecte în judeţ şi că depune eforturi maxime pentru a le finaliza. "E greu să mă gândesc acum la ce voi face peste luni bune de zile când în răspunderea mea sunt proiecte de miliarde de euro pentru România prin acest minister. Şi în 2012 MTI trebuie să fie principalul motor de creştere al economiei, având în vedere miile de locuri de muncă create prin demararea acestor şantiere la noile autostrăzi sau de cele de la calea ferată, dar şi extraordinarul impact pozitiv pe care aceste proiecte îl vor avea asupra industriei construcţiilor", a declarat liderul PDL.