Credite. Romania este deosebit de vulnerabila la efectele negative ale crizei globale a creditelor, iar accelerarea inflatiei peste nivelul tintit de autoritati, de 3%-5%, creste probabilitatea adoptarii unei politici monetare mai severe, potrivit vicepresedintelui regional al Bancii Mondiale, Shigeo Katsu.
In general, economiile sud-est europene, dependente intr-o mare masura de finantare externa, vor intampina dificultati in incercarea de a se sustrage impactului limitarii creditelor la nivel global, a declarat pentru Reuters Shigeo Katsu.
Nu numai Romania, ci si tarile baltice sunt deosebit de vulnerabile la criza creditelor, potrivit lui Katsu. In ceea ce priveste statele balcanice in general, reprezentantul Bancii Mondiale a afirmat ca, pana in prezent, limitarea volumului de credite la nivel mondial, cauzata de problemele aparute pe piata creditelor ipotecare din SUA, nu a afectat inca aceasta regiune, unde avansul economic s-a plasat la un nivel ridicat in ultimii ani, iar economiile incearca sa indeparteze urmele comunismului.