În ciuda deciziilor luate de Renew Europe și a Partidului Socialiștilor Europeni de a nu sprini candidatura lui Manfred Weber la conducerea Comisiei Europene, germanul nu cedează. Și, cel puțin până acum, Partidul Popular European și cancelarul german Angela Merkel îl susțin. O nouă rundă de negocieri în format restrâns (că așa par să se ia deciziile în progresista Uniune Europeană) ar putea să se desfășoare la reuniunea G20 de la Osaka, care urmează să aibă loc înepând de mâine.

Până atunci, însă, Manfred Weber a ieșit deja la atac în ziarul german Die Welt, afirmând că, dacă UE va abandona sistemul „Spitzenkandidat” , urmările vor fi devastatoare atât pentru procesul de alegere al următorului președinte al CE, cât și pentru democrația europeană. „De la Consiliul European, principiul Spitzenkandidat este presupus îngropat (…).O parte a Consiliului European dorește pur și simplu să ștergă principiul Spitzenkandidat. Acest lucru ar însemna că rezultatele alegerilor ar fi irelevante“. Deși pledează pentru propriul interes, Weber cam are dreptate. Procesul de desemnare a Comisiei Europene ține și așa foarte puțin seama de votul cetățenilor europeni. Dacă se renunță și la ideea că „Spitzenkandidat” (prin care candidatul partidului european care a câștigat cel mai mare număr de voturi devine șef al Comisiei), atunci alegerile pentru Parlamentul European încep să semene cu o farsă sinistră. Lui Macron, însă, puțin îi pasă de salvarea aparențelor. Președintele francez e hotărât să tragă spuza pe turta sa și să mai taie din nasul partenerilor germani. Ca urmare, încă dinainte de a afla rezultatele finale ale votului europenilor. Macron (susținut pe față de George Soros) a criticat sistemul „Spitzenkandidatului” și i-a reproșat lui Weber că nu are experiența și nici competența necesară pentru a conduce Comisia Europeană. Weber crede că acest mod de a pune problema nu duce la nimic bun. „Până acum, s-au impus cei care sunt distructivi și nu fac decât să blocheze. Abordările constructive, propunerile cu șanse de a fi acceptate în Parlamentul European sunt departe.”

O frază a lui Weber reține, de altfel, atenția. „Unii radicali ar folosi în mod inevitabil acest lucru. În acest fel, învinșii alegerilor europene vor deveni, brusc, câștigătorii”. Să fie vorba de o amenințare voalată? E dispus Weber să se întoarcă spre populiștiși eurosceptici pentru a obține sprijinul de care are nevoie pentru a deveni șeful Comisiei Europene? E greu de presupus. Oricum, o schimbare de paradigmă de asemenea amploare îl depășește total pe Weber, care nu este altceva decât un simplu pion. Dar asta nu înseamnă că în cercurile autentice de dreapta ale Partidului Popular European alianța cu euroscepticii, naționaliștii și populiștii nu este luată în calcul. Dacă nu pentru actuala Comisie Europeană, cu siguranță pentru cea care va urma.

 

Te-ar putea interesa și: