"Am răspuns de nenumărate ori că nu am nici un fel de implicaţii în piramida asta a şpăgilor, dacă există o asemenea piramidă. Pe vreo doi sau trei indivizi din ăştia care au aruncat cu acuze i-am acţionat în judecată", a afirmat şeful Fiscului.

El a precizat că, în prezent, are trei procese pe rol din această cauză: cu fosta şefă a Vămilor din Prahova, cu un lider de sindicat, şi cu senatorul Valeriu Marian de la PSD Satu Mare.

Procurorul s-a înşelat

Întrebat despre declaraţiile altor persoane care spuneau că anumite sume de bani ar fi trebuit să ajungă la el, Sorin Blejnar a spus că nu a luat nicun ban şi a admis posibilitatea ca unele persoane vor să obţină avantaje financiare folosindu-se de numele său.

"S-a creat o istorie din asta probabil în ultimii 20 de ani că cine e pe la numiri, pe acolo, prin sistemul acesta fiscal, ar trebui el să ia o parte din bani. Eu cred că omul chiar dacă a dat cuiva mai departe – pentru că el n-a spus nici un moment că mi-a dat mie – chiar dacă i-a dat, nu ştiu dacă i-a dat sau nu i-a dat, eu cred că el a fost păcălit eventual, a fost minţit. Cineva s-a folosit de naivitatea lui", a declarat preşedintele ANAF.

Totodată, oficialul consideră că procurorul nu avea dreptul să-i folosească numele în rechizitoriu, bazându-se numai pe faptul că doi inculpaţi i-au invocat numele într-o discuţie telefonică.

"Domnul Durbac a plecat înainte de Crăciun şi a venit, nu ştiu când, înainte de Revelion. Dar există o anumită potrivire. Faptul că doi inculpaţi s-au vorbit pe telefoane, invocându-mi numele, nu cred că dădea totuşi dreptul procurorului – şi-mi cer scuze, că este o autoritate a statului – să-mi folosească numele într-o sală de instanţă şi să-mi introducă numele într-un anumit rechizitoriu", a precizat Blejnar.

El a mai spus că, în această speţă, procurorul s-a înşelat.