Biletul RATB se va scumpi în primăvară

Biletul RATB se va scumpi în primăvară

Preţul călătoriei cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul nu se va scumpi până la primăvară, iar autorităţile caută soluţii pentru eliminarea biletelor de hârtie.

Tarifele practicate de Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) nu se vor scumpi cel puţin până în primăvara anului viitor, potrivit directorului Regiei, Adrian Criţ. "Dificultăţile economice pe care le întâmpină populaţia" este motivul deciziei autorităţilor. La primăvară, însă, preţul unui bilet ar putea creşte de la 1,3 la 1,5 lei, iar preţul unui abonament lunar pe toate liniile ar putea înregistra, tot din primăvară, o creştere mai mare decât cea de la 50 la 60 de lei, vehiculată până în prezent. "În Occident, un abonament costă echivalentul a circa 60 de călătorii", a spus Criţ. Dacă s-ar lua în calcul această variantă, un abonament ar putea costa  în primăvară 90 de lei. Pe de altă parte, directorul RATB a spus că Regia are nevoie de o rectificare bugetară pozitivă de 65 de milioane de lei, pentru a putea rezista până la sfârşitul anului. Altfel, spune Criţ, banii de care dispune RATB se vor termina în noiembrie şi vor exista probleme cu plata furnizorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News