Bikinii au împlinit 65 de ani

Bikinii au împlinit 65 de ani

Cel mai în vogă costum de baie din ultima jumătate de secol a fost creat de un inginer auto francez, Louis Reard, în luna mai a anului 1946. El a denumit invenţia după Atolul Bikini (componentă a Insulelor Marshall din Pacific), unde se făceau teste cu arme nucleare. Era convins că oamenii vor fi şocaţi de goliciunea pe care o lasă la vedere această costumaţie.

Deşi istoria costumelor de baie din două piese ar putea data din vremea greco-romanilor, inginerul auto francez a revoluţionat această marcă într-un atelier din Paris. El a croit modelul în urma unei întreceri cu designerul Jaques Heim, care se lăuda că a croit cel mai mic costum denumit “Atom”.

Inspirat de faptul că femeile care îşi doreau să fie cât mai bronzate băteau des drumul până la plajă, francezul şi-a numit creaţia după Atolul Bikini. Reard şi  inventatorul “Atomului” s-au întrecut într-un concurs care a avut loc în magazinul de pantofi al mamei sale, menit să decidă care este cel mai mic costum de baie. În urma întrecerii, creaţia sa a fost declarată câştigătoare. Primul costum, îmbrăcat de o dansatoare În ciuda acestui succes, inginerul-designer nu a reuşit să convingă niciun manechin al vremii să îmbrace costumul sumar creat de el. În cele din urmă a apelat la o dansatoare de la Casinoul din Paris, Micheline Bernardini. Aceasta a prezentat, oficial, prima pereche de bikini la o prezentare de modă care a avut loc pe 5 iulie 1946, la Piscina Molitor, una dintre cele mai cunoscute din Paris. În urma acestui eveniment, dansatoarea a primit 50.000 de scrisori de la admiratori, iar lenjeria lui Reard a cunoscut un succes uriaş. A fost creată şi o melodie cu acelaşi nume care a devenit un hit internaţional. Astfel, bikinii au devenit o afacerea de 811.000.000 de dolari anual, potrivit unui studiu de piaţă întocmit de compania americană NPD Group. Pe site-ul Wikipedia, istoricul de modă francez spunea că “emanciparea costumelor de baie a fost întotdeauna legată de emanciparea femeilor”. Vedete în bikini Printre primele vedete care au preluat moda costumului creat de Reard se numără Brigitte Bardot, care apare în filmul “The Girl in the Bikini” (1952). A urmat-o Ursula Andress în “Dr. No” (1962), prima fată Bond care a făcut senzaţie când a ieşit din valuri în bikini cu o centură la care purta un cuţit. De asemenea, Raquel Welch apărea într-un bikini de blană care a atras atenţia în fimul “Aventuri în preistorie/ One Million Years B.C.” (1966). Primul număr din Sports Illustrated cu modele în costume de baie a apărut în 1964. Editorul Andre Laguerre a avut ideea să facă în fiecare an un număr special cu fete în bikini pentru a spori vânzările în lunile de iarnă, când au loc mai puţine evenimente sportive. Pe coperta primului număr a publicaţiei, care se consideră că a legitimat bikini-ul, a apărut modelul de origine germană Babette March. Mai aproape de zilele noastre, vedete precum Halle Berry în filmul “Să nu mori azi/ Die Another Day” (2002) sau Demi Moore în “Îngerii lui Charlie: În goana mare/ Charlie's Angels: Full Throttle” (2003) au făcut senzaţie cu această vestimentaţie. În acest film, chiar dacă actriţa Cameron Diaz făcea surfing într-un bikini alb, cea care a atras atenţia a fost Demi Moore, care avea atunci 41 de ani şi a cărei apariţie în acest film a readus-o în rândul vedetelor sexy.

Ne puteți urmări și pe Google News