Scandalul "Mormantul lui Iisus" provoaca dezbateri aprinse si nu de multe ori am fost intrebat de prieteni, carora li s-a incuibarit in suflet sarpele neincrederii: "Si daca totusi e adevarat?".
Nefiind prea bisericosi, multi primesc astfel de pseudodescoperiri stiintifice cu inima cat un purice, tremura pentru ca, vezi-Doamne!, esafodajul credintei lor s-ar putea zdruncina. Cam acelasi lucru s-a intamplat in 1930, cand pe 18 aprilie, in Vinerea Mare de dinaintea Pastilor, micuta biserica din lemn din satul Costesti, judetul Arges, a ars in intregime mistuind in ea preotul si multimea de enoriasi, printre care si 118 copii.
Parjolul acesta dumnezeiesc a pus pe jar nu doar credinciosii, ci si fetele bisericesti: „Ce-or sa zica oamenii? Cum s-a intamplat asa ceva tocmai in Casa Domnului?”. Prilej de discutii, iar multi erau cuprinsi de o teama aproape ancestrala ca lumea se va indeparta de Biserica, va huli sau se va lasa prada ateismului. Unde era Dumnezeu atottiitorul? Bucuria lor fara margini a fost cand s-a aflat ca Evanghelia nu a ars. Se gasise o scuza lui Dumnezeu, divinitatea era salvata! Evanghelia de la Costesti nu fusese cuprinsa de flacari, fiind ocrotita intre trupul preotului si pardoseala Sfantului Altar, deci Dumnezeu veghea...
Tuturor acestor pricini si framantari ridicule le-a raspuns Nae Ionescu intr-un articol memorabil - „Despre ortodoxie”. Ce s-ar fi intamplat daca ardea si Evanghelia, se intreba filosoful? „Ei, ce s-ar intampla atunci? Ar ramane Dumnezeu in vina sau in lipsa cu ceva fata de noi? Si credinta noastra ar avea prilej de clatire? (...) Minunea Evangheliei nearse? Pedeapsa pentru salba furata a Sfintei Filofteia? Cel mult abrutizante superstitii, de cari ortodoxia nu poate avea nevoe. Caci nenorocirea a fost; dar ea nu poate fi decat scara pe care un Dumnezeu indurator ne-o intinde, pentru pacatele noastre, spre Ierusalimul ceresc”.
Cauza tuturor acestor indoieli a fost indentificata de Nae Ionescu in doua componente ale unui pseudocrestinism: „Prima, un fel de intelegere negustoreasca a raporturilor dintre om si Dumnezeu. A doua, o necesitate, superficiala prin natura ei, de a exprima in material conceptual si rationat manifestarile lui Dumnezeu”.
Recomandările noastre
