BICHIR: Afaceri made in România

BICHIR: Afaceri made in România

FLORIAN BICHIR: "În jungla în care ne zbatem încep să cred că trăim implacabil sub zodia Mioriţei, unul din miturile fundamentale ale neamului românesc, dar care se perpetuează la nesfârşit."

Iar după Revoluţie, în progresie geometrică. Scopul? Să-l omoare pe partener, „că-i mai ortoman/Ş’are oi mai multe“. Pizma, ciuda, invidia, egoismul sunt instincte care par a ne fi intrat în sânge. A fi un om de onoare în orice domeniu, inclusiv cel al afacerilor a ajuns a fi o slăbiciune, un handicap. A fi nemilos, şmecher şi rapace e o constantă dâmboviţeană, sub falsa axiomă că dintr-o afacere cineva trebuie să iasă păcălit. Astea-s afacerile în România. O încercare de a-l păcăli pe celălalt, de a-l fraieri, cum se spune popular. Nicăieri în lume a-ţi păcăli partenerul nu se numeşte business, ci înşelătorie! Iar când la mijloc intervine şi statul, situaţia devine şi mai dramatică.

Zilele trecute mi-au căzut ochii pe documentele unei firme, să zicem Berg Sistem Gaz, care are mai mulţi acţionari. Numai că doi dintre ei s-au gândit să fie şmecheri. Merită să le dăm numele la ziar nu că ar fi celebri, dar să ştie lumea de ei, să afle că sunt descurcăreţi: acţionarul Dojana Mihail Dan - (avocat suspendat de Barou pentru neplata taxelor) şi acţionarul Grigorescu Vasile (culmea, tatăl unui cenzor) sub oblăduirea unui alt avocat, şi el acţionar, Dojana Ionuţ Veniamin, au pus-o de-o adunare generală „ad-hoc“ şi au numit alt administrator. Un fel de Mioriţa în variantă economică pentru că nici dracu’ nu a auzit de o Adunare Generală a Acţionarilor (AGA) făcută „ad-hoc“. Ce-o fi aia adhoc? Ca la Ion Roată şi Unirea? Ne întâlnim aşa, la un şpriţ, şi hotărâm pe loc să-i mazilim pe ceilalţi? Credeţi că s-a întâmplat ceva? Aiurea! Dimpotrivă, Oficiul Registrului Comerţului a zis că e OK şi a admis cererea de înregistrare, a consfinţit nebunia. Nu zic că judecătorul a luat şpagă - Doamne fereşte - poate o fi doar incompetent. Dar să laşi unii oameni în fundul gol, că aşa vor doi şmecheri ad-hoc, e cam mult. Mie îmi sună a naţionalizare, dar nu în interesul statului, ci al unor „băieţi deştepţi“. Care au vrut să dea o lovitură, ca să pună mâna pe oile alea mai multe.

Despre ce mediu de afaceri vorbim când se întâmplă astfel de lucruri? Ce IMM-uri sau proiecte europene, când multe din afaceri sunt practic jaf la drumul mare? Hai să ne închipuim că am strâns ceva bănuţi şi am cumpărat câteva acţiuni. Iar peste noapte, uite aşa, ad-hoc, rămânem fără ele. Iar statul, în marea lui generozitate şi protecţie, e de acord cu asta prin Oficiul Registrului Comerţului! În afară de păgubiţi, toţi vor da din umeri, pentru că o altă vorbă proastă face carieră în România: „Bravo lor că au fost deştepţi“.

Astea-s marile afaceri made in România! Ţepe, pradă, jecmăneală, despuiere. Asta-i realitatea, iar noi continuăm să privim tot felul de grafice, cum scade sau creşte bursa şi facem seminarii docte. Până nu vom avea o cultură a afacerilor, un bun simţ al tranzacţiilor şi respect faţă de asociaţi sau parteneri, totul e în zadar. E doar un teritoriu al nimănui, un „no mans land“, unde cei mai tari fac legea. Un Jurassic Park care poartă numele de economie de piaţă.

Ne puteți urmări și pe Google News