CLASAMENT. Cântăreţii americani Beyoncé Knowles şi Jay-Z formează cel mai bogat cuplu de la Hollywood, după ce au câştigat, anul trecut, 129 de milioane de euro, potrivit unui clasament publicat de Forbes.
Pe locul al doilea s-au situat actorii americani Will Smith şi Jada Pinkett Smith, care au obţinut, în 2007, câştiguri de 68 de milioane de euro.
David şi Victoria Beckham au fost desemnaţi al treilea cel mai puternic cuplu de la Hollywood, după ce au câştigat 46 de milioane de euro anul trecut.
Pe poziţia a patra s-au situat cântăreţii de muzică country Tim McGraw şi Faith Hill, cu 28 de milioane de euro, iar pe poziţia a cincea s-au plasat Brad Pitt şi Angelina Jolie, cu 27 de milioane de euro.
Recomandările noastre