Revista presei.
Ziua
Nu stiu daca jurnalistii de la BBC stiu poanta, dar cam asa au gasit cu cale sa reprezinte imaginea alegatorului roman imbracat in costum popular. "O doamna romanca voteaza", scrie sub poza infatisand o tiganca cu broboada care introduce, zambind cu gura pana la urechi, buletinul in urna. In spatele ei troneaza drapelul Romaniei.
Imaginea a fost postata ieri pe site-ul BBC, alaturi de alte fotografii, ce se doresc a fi un test despre alegerile din UE. "Dat fiind faptul ca au avut loc alegeri in noua state din Uniunea Europeana, unii alegatori s-au imbracat in straie traditionale pentru a merge la vot. Puteti ghici care este originea fiecarui costum?", suna textul chestionarului. Este drept ca toti cei imortalizati zambesc, dar niciunul nu arata ca "doamna romanca", desi or avea si ei tiganii lor. Si nici nu au steagul tarii natale in fundal. Cotidianul
Profilul celor care au votat cu EBA şi Vadim
Fiica preşedintelui a primit mai multe voturi de la tinerii cu studii superioare, fiind preferată în special de doamne. PRM în schimb a fost ales de bărbaţii cu liceu, trecuţi de prima tinereţe.
Elena Băsescu a obţinut nu doar mandatul de europarlamentar, ci şi voturile celor cărora li s-a adresat preponderent: tinerii. O demonstrează datele exit poll-ului realizat duminică de INSOMAR la comanda Realitatea TV. Potrivit cercetării, fiica cea mică a preşedintelui Băsescu a câştigat cele mai multe voturi din partea tinerilor cu vârste între 18 şi 34 de ani - 44,4%, cu studii medii 45,8%, în timp ce rezultatele cele mai mici le-a înregistrat în rândul persoanelor trecute de 65 de ani - 10,7% şi al celor cu studii superioare - 26,1%. Libertatea
Ion Ţiriac: "Sorana, învaţă să joci tenis!" Ion Ţiriac o atacă la fileu pe sfertfinalista de la Roland Garros.
Prezent la Paris la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, Ion Ţiriac a acordat un interviu pentru Libertatea. Afaceristul are încredere în noul selecţioner al României şi crede că noua vedetă a tenisului românesc, Sorana Cîrstea, mai are mult de lucrat. "Sorana trebuie să înveţe să joace tenis. Mai are mult de lucrat la picioare şi la felul cum stă în teren." Adevărul
Biletul câştigător a fost vândut de o ghinionistă
Angajata agenţiei gălăţene care a vândut biletul câştigator la 6 din 49, în valoare de 11 milioane de euro, lucrează de 26 de ani în sistem şi joacă frecvent, dar până acum nu a câştigat niciodată. Veta Radu (49 de ani) este aceeaşi casieră care anul trecut a vândut biletul Loto 6 din 49 cu care un şomer şi un pensionar au câştigat împreună 5 milioane de euro.
Agenţia Loto nr. 17-010 din Galaţi se află într-o zonă cu vad bun. Este la parterul unui bloc din Piaţa Energiei, un loc unde joacă de regulă siderurgiştii. Biletul, însă, putea fi cumpărat de oricine pentru că piaţa se află la intersecţia a cinci străzi importante din Galaţi şi-a trei mari cartiere muncitoreşti: IC Frimu, Micro14 şi Siderurgiştilor Vest. Mai mult, zona este permanent tranzitată de cei care folosesc mijloacele de transport în comun, pentru că în vecinătatea agenţiei se găsesc mai multe staţii de autobuz şi tramvai. Gândul
Ministerul Educaţiei a comis sute de greşeli la subiectele pentru bac Variantele de subiecte pentru examenul de bacalaureat din această vară au fost emise de către experţii Ministerului Educaţiei (MECI) cu sute de erori.
Pe lângă greşelile gramaticale, puse pe seama tehnoredactării, specialiştii Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP)- organismul ce are în sarcină elaborarea subiectelor, au comis erori de conţinut care, dacă nu ar fi fost corectate la timp ar fi făcut imposibilă rezolvarea cerinţelor. Dacă, spre exemplu, la disciplina chimie, experţii au încurcat permanganatul de potasiu cu permanganatul de sodiu, la biologie confuzia a fost făcută între cloroplaste şi plastide. La geografie, în schimb, una dintre cerinţe presupunea situarea deşertului Atacama pe unul dintre continentele Africa, Australia, Asia sau Europa, din variantele de răspuns lipsind taman varianta corectă- America de Sud. România Liberă
Nu vă lăsaţi spionaţi cu propriul telefon Din cauza proliferarii programelor software pentru spionat telefoane mobile, oricine poate transfera un soft de ascultare pe orice astfel de terminal mobil.
S-a ajuns astfel in situatia ca aproximativ 5% dintre telefoanele mobile ce functioneaza in Romania si care apartin unor firme sau persoane particulare sa fie ascultate de catre alte persoane fizice. Estimarea ii apartine lui Max Maiellaro, directorul Agatha Christie Investigation, o companie de investigatii private din Milano. In opinia acestuia, preluata de publicatia americana Newsweek, procentul de telefoane spionate in Romania este egal cu cel al mobilelor interceptate in tari precum Italia, Grecia si Spania. Jurnalul Naţional
“Bolşoi” nu vine, publicul ia ţeapă Un nou eveniment artistic în cadrul proiectului cultural 2009 "Artă contra drog" este programat la 13 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti: spectacolul "Spartacus". Toate bune şi frumoase, numai că afişul postat pe internet şi afişul din oraş diferă... puţin. Cât să te zăpăcească.
Ne-a atras atenţia afişul din oraş, care ne informează că o serie de instituţii şi organizaţii prezintă în cadrul proiectului naţional cultural 2009 "Artă contra drog" vedetele Teatrului Academic de Balet Clasic din Moscova în spectacolul "Spartacus". Sunt enumerate numele prim-soliştilor de la acest teatru, apoi ţi se aruncă în ochi fraza: "Cu participarea extraordinară a Corpului de Balet Balşoi". În spectacol - 66 de balerini.