Traian Băsescu, despre declaraţiile lui Antonescu: Mi-am făcut cruce! Nu-i pot face decât o recomandare: Relax! VIDEO

Traian Băsescu, despre declaraţiile lui Antonescu: Mi-am făcut cruce! Nu-i pot face decât o recomandare: Relax! VIDEO

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, astăzi, întrebat despre afirmaţia lui Crin Antonescu potrivit căreia preşedintele ales şi oamenii acestuia nu vor scăpa de el decât dacă îl "omoară", că îi recomandă preşedintelui interimar să fie mai relaxat. Totodată, preşedintele suspendat a spus că a făcut presiuni asupra fostului ministru de Interne, Ioan Rus, prin declaraţiile pe care le-a făcut de la sediul de campanie şi care s-au dorit o atenţionare cu privire la modul în care s-au întocmit listele electorale, precizând că şi el a fost "neatent" pentru că nu a contestat listele respective la timp. Vă prezentăm cele mai importante declaraţii făcute de Traian Băsescu:

  • Constat că este încă o mare confuzie legat de referendum. Am făcut un document pentru presă care ia fiecare lege pentru fiecare tip de alegeri şi vă redă la fiecare în parte principalele elemente
  • Aş vrea să repet - fiecare tip de alegeri are propria lege şi propriul tip de întocmire a listelor electorale
  • Nu pot vota pentru Caracal alţi electori decât cei ce au domiciliul în Caracal - pentru locale. La parlamentare - dacă nu locuieşti în colegiul respectiv nu poţi vota pentru candidatul respectiv. La fel, avem lege specială pentru prezidenţiale
  • Pentru referendum lista este în conformitate cu legea 370/2004, care este definită în art 2 - lista electorală permanentă cuprinde toţi cetăţenii cu varsta peste 18 ani oriunde s-ar afla ei.
  • Îi datorez un răspuns lui Rus - văd că Antonescu spune că nu a făcut presiuni, dar eu spun că da, am făcut prin declaraţiile pe care le-am făcut de aici 
  • Îi transmit lui Rus, pe care nu-l suspectez de rea credinţă, e clar că a fost păcălit sau incorect informat. El a ieşit şi a spus: "Am actualizat listele de la locale."
  • E clar că a fost naiv.Nu-l acuz pe Rus de incorectitudine pentru că a spus că sunt mai puţin cu 20.000.Listele nu au fost corect întocmite, dar, din păcate, nu le-am contestat în timpul legal. Astea au rămas. Nu am ce să fac
  • Nu am cum să mai contest listele, dar pentru un referendum naţional - toţi cetăţenii care au 18 ani trebuiau incluşi în liste. Aici, Rus trebuie să o ştie, şi dacă o consideră o presiune că la cei 18,3 milioane trebuia să adauge 460 de mii de cetăţeni aflaţi în străinătate, şi care au redus cvorumul
  • Deci, dle Rus consideră că şi acum fac presiune asupra dvs ptr că listele nu au fost corect întocmite dar nu mai am ce să mai fac
  • Acum listele sunt la Parchet, nu ştiu cine trebuie să facă o adresă.
  • Eu nu cred că are nevoie CCR de listele nominale. Cred că documentul de carea re nevoie Curtea este cel ce se află şi pe site-ul BEC - cel ce vizează judeţele
  • Imediat ce solicitarea CCR de a primi listele pentru a vedea numărul care reprezintă totatlul celor înscrişi în listele după care s-a desfăşurat referendumul, mă voi adresa cu solicitarea de a devansa termenul
  • Guvernul îşi contestă propriile cifre. E fără precedent în Europa democratică
  • Din garaj mai fac o presiune spunând că au fost nişte oameni care nu şi-au facut datoria, care l-au păcălit. Am fost puţin neatent, n-am contestat listele la timp.Este regretabil că se întârzie o decizie. Guvernul a comunicat că nu deţine listele, nu era o dificultate să printeze un set de liste aşa cum au fost ele înaintate BEC
  • Vor veni alegeri prezidenţiale şi art 81 din Constituţie spune că preşedintele se alege din primul tur dacă obţine 50% plus unu din listele electorale, ceea ce poate duce la alegerea ilegală a unui preşedinte
  • Întrebat cum comentează prestaţia preşedintelui interimar, Crin Antonescu, "acting president", care a vorbit în engleză la începutul întâlnirii cu delegaţia FMI, Băsescu a răspuns, râzând, după un moment de pauză: Nu l-am văzut!
  • Mi-am făcut cruce azi -dimineaţă. (despre faptul că Antonescu a spus că "Băsescu nu scapă de mine decat daca ma omoara", n.r.) Nu -i pot face decât o recomandare, să fie mai relaxat. Relax!
  • Concluzia este : domnule Rus ,te-am presat de aici din garaj, o să te mai presez!
  • CITIŢI ŞI:
  • Crin Antonescu: Guvernul Ponta a dat dovadă de TIMIDITATE şi EZITARE
  • Crin Antonescu: Ioan Rus a minţit! Sigur are ceva de ascuns

Ne puteți urmări și pe Google News