Bascov, „buba“ de pe centură

Bascov, „buba“ de pe centură

„Pasajul minune“ care se întinde pe 180 de metri va rezolva, în mare măsură, problema aglomeraţiei de la intersecţia din Bascov.

În luna noiembrie a anului trecut, era inaugurată cu mare tam-tam centura ocolitoare a Piteştiului, cea care face legătura între Autostrada Bucureş ti-Piteşti şi drumul naţional Piteşti - Râmnicu-Vâcea. Autorităţile promiteau, la vremea respectivă, că aglomeraţia va deveni doar o simplă amintire.

Din păcate, centura, în lungime de aproximativ 14 kilometri, nu a rezolvat decât parţial problema traficului sufocant din Piteşti şi din zonele limitrofe. Dacă în acest moment, pe axul central al Piteştiului, se poate circula destul de bine, în punctele unde centura se intersectează cu principalele căi de intrarea în oraş, traficul este, de foarte multe ori, unul infernal. Indicatoare puse cu întârziere Indiferent că vii dinspre Bucureşti, pe centură, şi vrei să ajungi la Curtea de Argeş sau Râmnicu- Vâlcea sau că circuli în sens invers, timpul de aşteptare în intersecţia de la Bascov poate fi unul destul de mare. La sfârşit de săptămână, şoferii trebuie să aştepte minute bune până să iasă din intersecţie.

În primul rând, în această perioadă se fac lucrări de reparaţie pe drumul naţional Piteşti - Râmnicu-Vâlcea. În al doilea rând, intersecţia de la Bascov a devenit un adevărat şantier, pentru construirea unui pasaj rutier subteran, prin care se speră eliminarea aglomeraţiei de la Bascov. Construirea pasajului va fi terminată până la sfârşitul anului şi va costa câteva milioane de euro, bani care vor veni de la Ministerul Transporturilor.

Un al treilea element generator de aglomeraţie în acea zonă este calea ferată Piteşti - Curtea de Argeş, care „taie“ porţiunea de drum care face legătura între intersecţie şi centură. Când bariera este coborâtă, timpii de aşteptare variază între 5 şi 20 de minute. Dacă mai adăugăm că, până mai acum câteva zile, până şi indicatoarele din acea intersecţie lipseau, vă puteţi face o idee cu privire la haosul de la Bascov.

Pentru cei care vin dinspre Ardeal şi doresc să ajungă la Bucureşti, variante de ocolire a intersecţiei de la Bascov nu există. Într-adevăr, în cazul în care un şofer apucă bariera coborâtă înainte de a intra pe centură, el poate ajunge pe autostradă mergând pe axul central al Piteştiului, care este destul de „aerisit“ de câteva luni. Nervi la Podul Viilor Inaugurarea centurii a creat un adevărat haos în trafic şi în zona Podul Viilor, locul unde centura se intersectează cu şoseaua Piteşti- Braşov şi cu intrarea dinspre vest în Piteşti. „Dacă trăiam într-o ţară civilizată, pasajele ar fi trebuit construite odată cu centura. Era de aşteptat că aici va fi cea mai a dracu’ aglomeraţie“, spune un şofer nervos, care aştepta să treacă de intersecţia de la Podul Viilor.

Dacă la Bascov se va contrui un pasaj chiar în acest an, problema aglomeraţiei de la Podul Viilor mai are mult timp până va fi rezolvată. Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului, declara zilele trecute că un eventual pasaj în acea zonă nu se află nici măcar în stadiul studiului de prefezabilitate. Ca finanţare, acest pasaj va cădea tot în sarcina Ministerului Transporturilor. Când va începe construirea acestuia, nimeni nu ştie însă. EXPRES Drum mai liber din Bănie spre litoral Un alt proiect de anvergură care vizează fluidizarea traficului din sudul ţării este reprezentat de realizarea drumului expres Craiova - Piteşti şi noua centură a Bucureştiului. Ministrul transporturilor a declarat în urmă cu câteva zile că aceste două lucrări vor fi demarate în circa o lună şi „vor duce la fluidizarea traficului care se va crea în şi dinspre uzina Ford din Craiova“.

Ludovic Orban susţine că, odată ce va fi dată în folosinţă uzina Ford, sute de maşini de mare tonaj vor străbate zilnic drumul dintre Craiova şi portul Constanţa. „Lucrările de construcţie a primelor două tronsoane ale noii şosele de centură a Bucureştiului vor începe în circa o lună de zile. În acelaşi timp, viitorul drum expres Craiova - Piteşti, care va dispune de patru benzi, va fluidiza traficul spre uzina Ford“, a spus ministrul Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News