BARROSO avertizează ELVEŢIA: Nu vom negocia principiul liberei circulaţii

BARROSO avertizează ELVEŢIA: Nu vom negocia principiul liberei circulaţii

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut Elveției "să vină cu soluții" după referendumul la care votanții acestei țări s-au pronunțat pentru limitarea imigrației și a avertizat autoritățile de la Berna că orice negociere a principiului liberei circulații a persoanelor este exclusă.

"Elveția este cea care trebuie să vină cu soluții. Nu eu și nici Comisia", a declarat Barroso în fața presei. "Există deja contacte între Bruxelles și autoritățile elvețiene, dar să nu-și facă nimeni iluzii: nu vom negocia principiul liberei circulații", a punctat șeful Comisiei Europene, scriu agenţiile internaţionale de presă preluate de Agerpres. Barroso a adăugat că "a luat notă" de hotărârea guvernului elvețian de a prezenta până la sfârșitul lunii iunie un plan de aplicare a dispozițiilor referendumului desfășurat duminică și un proiect de lege privind imigrația până la sfârșitul anului în curs. "Respectăm acest vot", dar el "pune probleme serioase, mai ales pentru Elveția", a mai avertizat Barroso. "Noi oferim Elveției un tratament excepțional. Elveția are un acces fără restricții pe piața noastră internă. Elvețienii se pot stabili oriunde doresc în Europa. Nu este corect ca Europa să ofere condițiile pe care Elveția nu le oferă, iar între Elveția și Uniunea Europeană există un acord ce trebuie respectat", a explicat el, reamintind că UE este primul partener comercial al Elveției. "Pacta sunt servanda", cum se spune în latină", a insistat Barroso asupra acordului de liberă circulație, despre care a precizat că este "o parte cu adevărat esențială a acordului privind piața internă" și orice tratative cu autoritățile de la Berna se vor desfășura "respectându-se principiile care sunt esențiale". Șeful executivului comunitar a mai vorbit și despre simpatia pe care o are față de Elveția, țară unde el a trăit mult timp și pe care o "admiră", dar a subliniat că, în calitate de președinte al Comisiei, trebuie să "apere interesele europenilor". La referendumul de duminică, 50,3% dintre votanții elvețieni au cerut să se limiteze accesul pe piața muncii din țara lor pentru cetățenii statelor din Uniunea Europeană, prin instituirea unor cote privind imigrația. Ca represalii, Comisia Europeană a suspendat, luni, unilateral, negocierile cu Elveția privind un acord în sectorul energiei electrice, deși tratativele erau aproape de finalizare.

Ne puteți urmări și pe Google News