Deputatul PNL Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării, a fost interceptat când organiza turism electoral cu romi
Detalii incredibile ies la iveală din ancheta procurorilor, privind modul în care şefii USL de judeţe au fraudat referendumul. Procurorii au deschis 500 de dosare penale în întreaga ţară. Primii "stanahovişti" ai voturilor au fost descoperiţi în Transilvania. Deputat PNL şi fost ministru al Apărării, Teodor Atanasiu a fost pus ieri sub acuzare pentru modul în care a organizat turismul electoral judeţele Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad şi Timiş. Complicii săi erau Dumitru Samson, fiul vitreg al Corneliu Dobriţoiu, actualul ministru al Apărării, şi patru interlopi din Cluj. Creierul întregii afaceri, Teodor Atanasiu, ar fi apelat la sprijinul lui Bogdan-Cristian Măgurean, cunoscut interlop local, pentru a forţa alegerile. Interlopii aveau misiunea de a mobiliza alegătorii la secţiile de vot, iar dacă ar fi ieşit scandal erau folosiţi drept trupe de intervenţie. Găştile, instalate în sediul PNL Cartierul general al interlopilor a fost stabilit în sediul PNL din Cluj. Procurorii spun că Dumitru Samson avea rolul de legătură între aceste găşti de băieţi-răi şi filialele USL din Transilvania şi Banat. Măgurean s-ar fi ocupat în ziua referendumului de mobilizarea votanţilor, cărora le-a promis bani şi bunuri dacă se duc la vot. La rândul său, Samson ar fi organizat plecarea romilor de la groapa de gunoi Pata Rât, unul din cartierele sărace ale Clujului, spre celelalte judeţe. Transportul acestora s-a făcut cu microbuze plătite de PNL. Romii din Pata Rât nu au buletine de identitate şi astfel nu pot fi urmăriţi foarte repede. Operaţiunea a fost una de amploare, fiecare dintre cei care au plecat să voteze în alte judeţe au primit între 100 şi 150 de lei. Interceptările DNA Deputatul PNL şi Samson au fost interceptaţi atunci când dădeau banii negri promişi interlopilor atunci când s-a terminat referendumul. DNA mai acuză că Samson i-a promis lui Măgurean că va utiliza influenţa de care se bucură la nivelul ministerelor şi îi va influenţa pe funcţionari să acorde contracte firmei de pază şi protecţie reprezentate de acesta. Interlopii din Cluj erau folosiţi ca "ghizi" în excursiile electorale care erau gândite în sediul filialei PNL CITIŢI ŞI:
- FRAUDA ÎN STIL MARE: Fiul lui Dobriţoiu, interceptat când aranja cu Atanasiu convoaiele de votanţi de la Pata Rât
- Duvăz: Fac apel la cetăţenii "abuzaţi" de procurori să depună plângeri penale
- 181 de procurori au declanşat cea mai mare cercetare post-electorală. Baronii USL, înfricoşaţi de anchetarea fraudei
- REFERENDUMUL PENAL. Procurorii anchetează cum s-a votat pe moşiile baronilor USL
- DNA anchetează fraudele electorale din Vrancea. În judeţul condus de Marian Oprişan s-au înregistrat prezenţe la vot de peste 200%
- Fraudele baronilor USL sunt anchetate şi de procurorii DNA