
Preşedintele american, Barack Obama, a acceptat oficial, astăzi, demisia şefului său de cabinet, Rahm Emanuel, şi a anunţat numirea unuia dintre consilierii lui apropiaţi, Pete Rouse, în funcţia rămasă vacantă, relatează AFP.
Rahm Emanuel, care părăseşte acest post cheie al administraţiei americane pentru a candida la primăria oraşului Chicago, precum şi succesorul său au fost prezenţi alături de liderul de la Casa Albă când acesta a făcut anunţul. "Pierdem un lider incomparabil al echipei noastre şi ne va lipsi mult", a declarat Obama.
"El este cunoscut ca ca o persoană care ştie să rezolve problemele şi vestea bună pentru el este că va avea numeroase probleme de rezolvat", a subliniat preşedintele, referindu-se la Pete Rouse.
Postul de şef de cabinet este o funcţie cheie la Casa Albă. Persoana care deţine această funcţie controlează accesul la preşedinte şi este implicat în toate aspectele activităţilor administraţiei de la Casa Albă.