Banii de la Taher, avansul cerut de bancă

Banii de la Taher, avansul cerut de bancă

Memorandumul încheiat între George Copos şi Fathi Taher, prin care cel de-al doilea îi împrumuta fostului vicepremier 30 de milioane de euro, bani garantaţi cu 80% din acţiunile clubului Rapid, rămâne un subiect controversat.

Copos neagă existenţa unui astfel de act, spunând că pentru proiectele sale de afaceri nu se împrumută decât de la bănci.

Surse din anturajul patronului rapidist ne-au confirmat însă ieri existenţa împrumutului şi ne-au dezvăluit adevăratul motiv pentru care acesta a fost nevoit să ia bani de la o persoană fizică garantând cu acţiunile clubului.

Totul pleacă de la proiectele imobiliare grandioase pe care George Copos vrea să le demareze pe parcursul acestui an şi care presupun investiţ ii de peste 100 de milioane de euro. Primul dintre ele este Ana Tower, un bloc-turn de 27 de etaje, a cărui construcţie va costa peste 50 de milioane de euro. De asemenea, Copos vrea să mai investească sume considerabile în renovarea hotelului Hilton şi într-un proiect rezidenţial de pe malul Lacului Griviţa. El mărturisea acum câteva luni că va finanţa aceste proiecte după modelul 80% credit de la bancă, 20% resurse proprii.

Conform surselor EVZ, marea problemă a lui George Copos este faptul că nu dispune de lichidităţi, lucru care l-a pus în situaţia de a nu putea veni cu cele 20 de procente solicitate de bancă pentru finanţarea proiectelor sale imobiliare.

Aflat în încurcătură, patronul echipei de lângă Podul Grant a apelat la prietenul său, Fathi Taher, care l-a mai ajutat şi în 1992, pe vremea când Copos şi-a deschis primul business, o cofetărie în Dorobanţi. Afaceristul iordanian i-a împrumutat patronului giuleştean 30 de milioane de euro, iar singura garanţie pe care a acceptat-o a fost clubul Rapid, pe care Taher a recunoscut că ar vrea să îl patroneze.

Cu toate că, în Top 300 Capital, Copos este cotat cu o avere de 700 de milioane de dolari, această sumă este de fapt valoarea cumulată a companiilor sale, care nu-i aduc un profit suficient de mare pentru a suporta o investiţie de genul aceleia în care s-a lansat acum.

Ne puteți urmări și pe Google News