Bangkok: Protestatarii cer ajutorul ONU

Bangkok: Protestatarii cer ajutorul ONU

Manifestanţii thailandezi de la Bangkok au cerut astăzi negocieri sub egida ONU, după trei zile de violenţe în cursul cărora au murit 29 de persoane, anunţă AFP.

„Cerem discuţii având ca mediator Naţiunile Unite”, a declarat Kokaew Pikulthong, unul dintre liderii maniefstanţilor. „Cerem guvernului să nu mai tragă şi să îşi retragă soldaţii”, care blochează cartierul ocupat de "cămăşile roşii" de la începutul lunii aprilie, a mai spus Pikulthong. În schimb, autorităţile au respins propunerea. „Niciun guvern nu autorizează initervenţia unei organizaţii în treburile lui interne”, a declarat Panitan Wattanayagorn, purtătorul de cuvânt al guvernului. Violenţele declanşate joi au făcut până acum 29 de morţi, toţi civili. Bilanţul persoanelor decedate de la începutul crizei politice la mijlocul lunii martie a ajuns la 59 de persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News