Banca Naţională a României (BNR) a redus începând de azi nivelul rezervelor minime obligatorii ale băncilor comerciale, de la 20 la 18%.
Măsura este valabilă însă numai o lună. Astfel, băncile din România vor avea mai mulţi bani la dispoziţie pentru a da credite.
În acest fel, au rămas în conturile băncilor aproape 2 miliarde de lei, adică peste 500 de milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru credite acordate populaţiei.
Prin această decizie, băncile comerciale trebuie să ţină mai puţini bani în conturile BNR, evitând astfel să se împrumute.
"Sistemul este în felul următor. Dacă o bancă atrage resurse de 100 de lei, până acum 20 din această sumă trebuia să-i depusnă la BNR, sub formă de rezervă minimă. Odată cu intrarea în vigoare a acestei dispoziţii, nu mai depune 20, depune 18. Asta înseamnă că băncile vor dispune de mai multe rezerve în lei decât până acum", a explicat Mugur Şteţ, purtătorul de cuvânt al BNR. Sursa: RTV