Băncile britanice finanţează producători de bombe cu fragmentaţie
- Simona Mătieș
- 16 august 2011, 21:51
Importante bănci britanice, inclusiv două instituţii care au primit fonduri publice de ajutorare, în contextul crizei economice, investesc sute de milioane de lire în companii care produc bombe cu fragmentaţie, în ciuda legislaţiei mondiale care interzice producerea şi comercailizarea unor astfel de arme, relatează "The Independent".
Royal Bank of Scotland, Lloyds TSB, Barclays şi HSBC sunt băncile care au oferit fonduri producătorilor de bombe cu fragmentaţie, deşi opinia publică internaţională s-a pronunţat împotriva unui sistem de muniţie care este de cele mai multe ori realizat la întâmplare şi de cele mai multe ori ucide civili. În urmă cu un an, Marea Britanie a devenit membru activ al Convenţiei asupra Muniţiei cu Fragmentaţie, un tratat global care interzice folosirea, producţia, stocarea şi vânzarea bombelor de acest fel. Până acum, 108 ţări au semnat tratatul care interzice, de asemenea, părţilor semnatare să contribuie la producerea armelor. Autorităţile nu iau măsuri Totuşi, încă nu există nicio iniţiativă din partea coaliţiei guvernamentale britanice de a ţine în frâu băncile şi fondurile de investiţii, care continuă de finanţeze companiile ce fabrică armele cu fragmentaţie. Folosindu-se de o breşă în legislaţie, instituţiile financiare pot continua să susţină astfel de companii, atâta timp cât nu investesc în armament în mod direct. Breşa legislaţiei a făcut ca Amnesty International să lanseze o campanie naţională, prin carecere autorităţilor să legifereze clar interdicţia de a investi, direct sau indirect, în armele cu fragmentaţie. O anchetă a unor experţi olandezi în armament despre investiţiile băncilor în acest domeniu, a demonstrat că RBS oferă cei mai mulţi bani producătorilor de arme cu fragmentaţie. RBS, care este acum, după infuzia de capital public, deţinută în proporţie de 83% de contribuabili, a oferit, în octombrie 2010, producătorului armerican de armament Alliant Techsystems circa 80 de milioane de lire sterline, un credit pe cinci ani. De asemenea, deţine acţiuni în valoare de 110,1 milioane de dolari la Alliant Techsystems şi Lockheed Martin. Banca Lloyds, deţinută parţial de stat, care a primit 20 de miliarde de lire de la bugetul de stat, a investit în Lockheed Martin, gigantul din industria de apărare americană, cu tradiţie în producţia acestor bombe. În noiembrie 2009, Lloyds a contribuit cu 62,5 milioane de dolari la un împrumut sindicalizat oferit de 12 bănci, când Lockheed a emis obligaţiuni de 1,5 miliarde de dolari. Investiţii la nivel mondial Raportul cu privire la bănci, realizat de către ONG-urile IKV Pax Christi (olandez) şi Netwerk Vlaaneren (belgian), relevă faptul că, din mai 2008, 166 instituţii financiare din întreaga lume au investit aproximativ 39 de milliarde de dolari, în opt mari companii producătoare de bombe cu fragmentaţie. Cei mai mulţi investitori sunt din China, Rusia şi Statele Unite, care au refuzat să facă parte din Convenţia asupra Muniţiei cu Fragmentaţie. Belgia, Irlanda, Luxemburg şi Noua Zealandă sunt sigurele state care au interzis explicit, prin lege, aceste investiţii.