Ban Ki-moon a câştigat un nou mandat de secretar general al ONU
- Simona Mătieș
- 22 iunie 2011, 08:42
Adunarea Generală a ONU a aprobat formal, aseară, nominalizarea secretarului general Ban Ki-moon pentru un nou mandat la conducerea organizaţiei internaţionale. Veteranul diplomat sud-coreean a primit un nou mandat, de 5 ani, la conducerea ONU, la patru zile după ce Consiliul de Securitate al ONU a aprobat nominalizarea sa, relatează CNN.
Susţinătorii oficialului ONU au arătat că acesta a pus Organizaţia Naţiunilor Unite în mijlocul dezbaterilor recente legate, de exemplu, de revoltele din Orientul Mijlociu sau de schimbările climatice. Criticii au susţinut, însă, că el nu este un foarte bun comunicator sau negociator şi călătoreşte prea mult în afara New York-ului. Oricum, Ban Ki-moon nu a avut niciun contracandidat. Potrivit BBC, oficialul Naţiunilor Unite a fost ţinta unor critici dure, după preluarea postului la şefia ONU, în 2007. Stilul său de lucru, cu mai puţină vizibilitate şi apariţii în presă mai rare, este foarte diferit de cel al predecesorului său, Kofi Annan, care declara că războiul SUA în Irak este ilegal şi era văzut ca un luptător asiduu pentru drepturile omului. "Sârguincios şi serios" Fost ministru de externe sud-coreean, Ban Ki-moon a declarat, de la început, că preferă diplomaţia discretă în locul aplauzelor la scenă deschisă. Şi-a câştigat reputaţia, în rândul diplomaţilor, ca un lider muncitor, sârguincios, serios, care crede cu tărie în armonie şi consens, conform tradiţiei asiatice. A dovedit că este "hotărât să-şi ducă până la capăt activitatea şi să lucreze fără pauză, până când îşi atinge scopurile", spune Ted Turner, preşedintele Fundaţiei ONU. Vorbid cu jurnaliştii despre candidatura sa la ONU, Ban Ki-moon a promis că va continua să considere organizaţia mondială un "creator de poduri". Ban a amintit, la capitolul realizări, faptul că a adus printre priorităţile globale schimbarea climatică, faptul că ONU a avutut un răspuns rapid la câteva crize umanitare devastatoare şi faptul că este un avocat constant al sărăcilor, în contextul crizei economice.