Cristian, un puşti de 7 ani, vrea să devină pompier, ca să scoată "copiii mici din fum, să-i ducă la părinţii lor".
Mă priveşte timid câteva secunde, zâmbeşte în colţul gurii, se îndreaptă spre uşă şi îmi aruncă priviri incriminatoare. "Tu eşti de la ziare, ştiu eu, de la tine află lumea ce se-ntâmplă. Mă duc să mă îmbrac că să ies frumos în poze, că mă vede doamna. Şi ai grijă ce spui despre mine", ţine piticul de 7 ani să stabilească regulile jocului de la început.
Se întoarce după câteva minute "gătit", îşi aranjează părul în oglindă şi, după câteva ezitări, se hotărăşte: "Sunt gata. Întreabămă". O singură condiţie a avut, să-l las şi pe fratele lui mai mare "să asiste". Am avut o discuţie de "oameni mari", despre şcoală, desene animate, Moş Crăciun, fete, fotbal şi meserii de adulţi.
"Cel mai bine e la liceu, că nu-ţi pun absenţe"
Ar citi şi poveşti, dar nu ştie decât câteva litere, aşa că momentan se mulţumeşte cu pozele frumos-colorate. Urmăreşte ştiri le seară de seară, iar cel mai mult îi plac cele despre alţi copii, despre jucării, animale, brazi, cadouri şi "Moşi Craciuni cu barba ninsă".
Când nu sunt ştiri, se uită la desene "cu monştri", care, de fapt, nu sunt "monştri, ci oameni costumaţi, care poartă măşti". În rest, face exerciţii la mate şi aşteaptă vacanţa. Nici la şcoală nu-i displace, din contră. Cel mai mult îi place "să completeze rezultatul corect", "să cânte colinde" şi să-l asculte pe prof cântând la saxofon.
Totuşi "cel mai bine e la liceu, că acolo nu-ţi pune absenţe. Tu nu eşti la liceu? De ce nu eşti, ai trecut de liceu, câţi ani ai?", şi întrebările curg pe nerăsuflate. Mă salvează Moş Crăciun. Nu are pretenţii mari de la el, doar un joc bakugan, un radio, să asculte muzică, şi dulciuri, "ca toţi copiii".
"Vreau să fiu pompier, să alerg prin foc cu furtunul"
Cât despre planurile de viitor, opţiunile sunt deja tranşate: pompier sau... fotbalist. "Cel mai mult mi-ar plăcea să fiu pom pier, să fiu salvator la înălţime, să alerg cu furtunul prin foc, vrummm-vrummm, cum arată-n filme, să scot copiii mici din fum, să-i duc la părinţii lor", povesteşte micuţul entuziasmat.
Pe de altă parte, îl tentează şi " meseria" de fotbalist, după modelul fratelui mai mare, care joacă la "echipă". Iar când vine vorba de fotbal, totul se precipită şi discuţia se încinge între cei doi. "Eu joc mai bine decât el, normal, că sunt mai mare", spune fratele, cu un aer de superioritate, ceea ce nu-l lasă rece pe Cristian, care ripostează. "De câte ori nu te-am făcut eu pe tine, de câte ori nu ţi-am dat gol", râde pe înfundate cel mic. Dincolo de orice neînţelegere, fratele e tot frate. "A apărut la televizor şi pe internet, cu echipa de fotbal CSS Caracal. A fost în cantonament la munte o lună. Mi-a zis că aş putea să merg şi eu, dar nu mă lasă tati, spune că sunt prea mic şi nu mai învăţ", se plânge piticul.
Când vine vorba despre echipa preferată, nu e loc de certuri. Real Madrid e pe primul loc, iar dintre echipele "autohtone" se ştie, "giuleşteni până la moarte". "A luat bătaie de la Steaua cu 3-2, dar anul trecut a bătut-o cu 5-1. Păcat că anul ăsta a ieşit din Cupă. Pe aici, toţi oamenii aştia mai bătrâni ţin cu Craiova, nu ştiu de ce ", se întristează puştiul.
"Cel mai mult mi-ar plăcea să fiu pompier, să fiu salvator la înălţime, să alerg cu furtunul prin foc, vrummm-vrummm." CRISTIAN MITRACHE, 7 ani