Badea: "Nu e o problemă că Borcea sună arbitrii!"

Badea: "Nu e o problemă că Borcea sună arbitrii!"

Şeful de la Dinamo ironizează legătura de rudenie pe care Cristi Borcea o are cu rivalii de moarte ("Ne-a prins bine cumetria cu Steaua!") şi nu consideră că partenerul său de acţionariat a comis vreo infracţiune atunci când a înroşit telefonul lui Vasile Avram.

Eliminată prematur şi ruşinos din cupele europene, echipa de fotbal Dinamo conduce autoritar în Liga I, cu 25 de puncte (locurile 2 şi 3 sunt ocupate de Rapid şi de Universi tatea Cluj - ambele cu câte 21 de puncte). Pentru suporteri, bucuria cea mare constă în faptul că, după 10 etape, "roş-albii" au pus între ei şi stelişti o distanţă greu de surmontat: 10 puncte. Deşi anumite jocuri au născut suspiciuni în privinţa dăruirii cu care a evoluat adversarul, precum meciul de la Piatra-Neamţ, cu Ceahlăul, "câinii roşii" îşi văd liniştiţi de drum. Dinamo uimeşte prin unitatea grupului şi, mai ales, prin maniera în care îşi câştigă jocurile. Adevăr sau provocare? Este Dinamo o minune de echipă sau e doar o creştere de moment? Cert este că formaţia a intrat în acest sezon pe mâna preşedintelui Nicolae Badea, după ce acţionarul Cristi Borcea s-a retras în America, fiind preocupat doar de viaţa de familie. Dinamo s-a ridicat cu investiţii minime. Borcea munceşte doar cu gura "La Dinamo a fost bine când a «jucat» Borcea", spunea deunăzi fostul internaţional Ionel Augustin. Numai că acum, formaţia "câinilor" joacă bine tocmai când influenţa lui Borcea a scăzut. Munca "ultrasului" s-a redus la apariţii televizate în emisiuni "de casă", în care nu face altceva decât să se laude şi să promită. Mai există un motiv pentru care dinamoviştilor le merge bine: ca niciodată, şefii sunt la zi cu plata salariilor. Într-un interviu acordat ieri pentru EVZ, Nicolae Badea a vorbit despre startul fulminant de sezon al "câinilor". EVZ: Domnule Badea, cum se face că Dinamo joacă atât de bine? Steaua se află la 10 puncte în spate... Nicolae Badea: (râde) Suntem în perioada "de probă". Ne-a prins bine "cumetria" cu Steaua (n.r. - aluzie la faptul că acţio narul dinamovist Cristi Borcea s-a înrudit cu stelistul Gigi Becali, devenindu-i fin)! Ioan Andone, fostul antrenor al echipei, v-a lăudat public. A spus că la mijloc este strategia dumneavoastră. Da, a mea este. Începând cu antrenorul. Sunt unii care spun că tocmai neimplicarea conducerii a dus la aceste rezultate miraculoase. ... Alţii salută faptul că aţi aruncat "merele stricate" din paner... Am calculat fiecare pas. Nu se poate spune că, din punct de vedere sportiv, Adrian Cristea şi Ousmane N'Doye nu sunt buni. Dar ei făceau deranj la echipă. Ne pare rău doar după Andrei Cristea (n.r. - transferat în Germania, la Karlsruher SC) şi după Torje (n.r. - vândut în Serie A, la Udinese)! Transferul lui Torje a fost determinat de raţiuni economice. Erau chestiuni care priveau şi cariera celor doi, mă refer la Cristea şi la Torje. Nu era nicio grabă să-l vindem pe Torje, mai ales că el îşi prelungise cu doi ani contractul cu Dinamo. Echipa este lider în România, dar suporterii nu vin la meciuri. Prin 2000 s-a format noua galerie. A plecat Nicu Galerie şi au venit băieţi tineri. A fost greşeala noastră faptul că atragerea suporterilor n-a fost o chestiune de marketing. Lipsa rezultatelor externe pare să fi fost decisivă în îndepărtarea fanilor. Steaua a avut rezultate şi şi-a păstrat propriii suporteri. Ionel Augustin susţinea recent că Dinamo "nu a făcut" suporteri în ultimii 10 ani şi că echipei i-a mers bine doar când a "jucat" Borcea. Când nu ai rezultate, adică atunci când fanii nu vin singuri către tine, trebuie să-ţi construieşti relaţia cu suporterii şi s-o întreţii. Pe Steaua au salvat-o rezultatele internaţionale. Noi n-am ştiut să compensăm lipsa performanţelor externe. Totuşi, Borcea se laudă că Dinamo a dominat ultimul deceniu în România. Este o greşeală. Câştigi în competiţia internă, ai vizibilitate o perioadă, dar contează ce faci şi în Europa şi mai contează calitatea jocului. Dinamo nu e Unirea Urziceni sau Oţelul Galaţi. Mai trebuie să ai şi puţină istorie când joci afară. "Schimbarea simbolului ar fi o greşeală" Cum vedeţi continuarea relaţiei cu suporterii? Pregătim o strategie, ceva concret. Trebuie să ne re câştigăm publicul. Dar unele lucruri sunt provocate. Vom mai pierde meciuri şi vor mai fi zvârcoliri. Ei sunt campioni la grafitti pe zidurile de pe Barbu Văcărescu! Numele meu a apărut de atâtea ori pe acele ziduri. Marius Niculae, unul dintre liderii vestiarului, a propus schimbarea emblemei clubului. Adică, în locul câinilor, pe stemă să apară două simboluri: Cătălin Hâldan şi Cornel Dinu. Sunteţi de acord? Schimbarea simbolului ar fi o greşeală. Ar trebui să fie o schimbare globală, nu una punctuală. Este Dinamo un club blestemat, de nu reuşeşte să se impună în Europa, iar fotbaliştii fie mor, cazul lui Cătălin Hâldan, fie suferă accidente grave, cazul lui Florentin Petre? Au fost chemaţi preoţi la stadion, la Săftica ... Ţine de primitivism să crezi că dacă te rogi sau dacă aduci preoţi să sfinţeşti ceva, suporterii vor veni la stadion, iar echipa o să dea mai multe goluri! Să terminăm cu zona asta de misticism, că dă gol părintele Costel! N-aţi comentat până acum apariţia lui Cristi Borcea în stenogramele din dosarul "Fotbal în cătuşe". Mă refer la discuţia cu Vasile Avram. ... Poate şi din acest motiv, Dinamo şi-a pierdut suporterii, fiindcă a avut imaginea de club ajutat de "fluieraşi" şi a comis destule fapte necurate. În cazul lui Borcea, bănuielile că influenţa arbitrii existau, acum a venit doar confirmarea.Nu e o problemă că sună arbitrii! Cum nu este o problemă? Dacă-şi permite cu ei... Nu trebuia să se ajungă la o astfel de situaţie. Şi n-au apărut stenogramele cu alţii din fotbal... Aţi fost tentat să-l schimbaţi pe Liviu Ciobotariu după episodul Vorskla Poltava? Apăruse varianta aducerii lui Tibor Selymes, care ar fi venit pe "filiera Vizer". Nu. Iar dacă Marius Vizer va suna pentru a impune un antrenor la Dinamo, o va face degeaba. Cristi Borcea şi-a deschis, conform "Libertatea", o şaormerie la Miami. Sunteţi deţinător al francizei pentru un mare producător de mâncare de tip fast-food. Va merge afacerea lui? Afacerile cu mâncare merg la americani. Iar dacă ai o idee originală, succesul e asigurat.

Ne puteți urmări și pe Google News