Avocaţii studenţilor criminali cer o contraexpertiză

Avocaţii studenţilor criminali cer o contraexpertiză

Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au judecată astăzi contestarea sentinţei tribunalului Timiş privind condamnarea celor doi studenţi de la Medicină care l-au omorât anul trecut pe Trifu Schroth.

Avocatul lui Carmen Bejan a susţinut în faţa magistraţilor că iubitul acesteia, Sergiu Florea, l-ar fi lovit cu cuţitul şi i-ar fi cauzat moartea bărbatului, care venise să facă sex pe bani cu tânăra.

Avocaţii fetei au solicitat instanţei aprobarea unei contraexpertize care să stabilească cu exactitate cauza morţii lui Trifu Schroth. Ei susţin că bărbatul avea hemoragie şi, astfel, a decedat în urmă loviturilor aplicate de Florea.

Dacă va reuşi să demonstreze că Schroth a murit în urma loviturilor aplicate de tânăr, atunci încadrarea juridică a faptei ar putea fi schimbată, pentru Sergiu Florea, din omor în lovituri cauzatoare de moarte, iar Carmen Bejan ar putea scăpa doar cu condamnarea de profanare de cadavru. Un nou termen, pe 14 octombrie

Judecătorii au acceptat cererea de contraexpertiză privind cauza morţii, care se va face la Bucureşti, până în 14 octombrie, când a fost stabilit noul termen de judecată.

Carmen Bejan şi Sergiu Florea au fost condamnaţi la câte 16 ani de închisoare pentru omor şi profanare de cadavru, după ce vară trecută l-au omorât cu mai multe lovituri de cuţit pe Trifu Schroth, într-o cameră de cămin, iar apoi au tăiat cadavrul în bucăţi şi l-au ascuns într-un geamantan în încercarea de a scăpa de el.

Ne puteți urmări și pe Google News