Avocat arestat pentru trafic de influență: 10.000 de euro ca să intervină la judecătorii de la Curtea supremă
- Mihai Şoica
- 3 mai 2011, 21:24
Procurorii anticorupție din Cluj au reținut un avocat bucureștean, Adalbert Cornel Szekely, după ce l-au prins în flagrant delict în momentul în care primea suma de 10.000 de euro de la două femei cărora le-ar fi promis că va interveni pe lângă judecătorii instanței supreme pentru a obține pedepse mai blânde pentru soții acestora, inculpați într-un dosar de crimă organizată.
Magistrații Curții de Apel Cluj au decis în urmă cu câteva minute arestarea pentru 29 de zile a avocatului Adalbert Cornel Szekely. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în perioada februarie - 2 mai 2011, avocatul Adalbert Cornel Szekely ar fi pretins şi primit de la două persoane denunţătoare suma de 6.000, respectiv de 4.000 euro, pentru ca, prin influenţa pe care susţinea că o are pe lângă judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), să determine pronunţarea unor soluţii mai blânde într-un dosar în care soţii denunţătoarelor erau judecaţi pentru infracţiuni de crimă organizată şi în care cei doi fuseseră condamnaţi de instanţa de fond. Surse judiciare susţin că cei pentru care ar fi urmat să intervină avocatul Szekely au fost condamnaţi de către Curtea de Apel Oradea la pedepse cuprinse între cinci şi şase ani de închisoare. În lotul de 13 persoane condamnate pentru contrabandă se află şi trei poliţişti, un ofiţer de poliţie şi doi agenţi de la Punctul Vamal Halmeu al Poliţiei de Frontieră. Cei care l-au denunţat pe avocat sunt soţiile liderilor grupării Francisc Delegan, condamnat la cinci ani de închisoare şi Viorel Moldovan, condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare. Apropiaţii avocatului Skekely au spus că acesta a fost atras într-o capcană şi că pentru suma de 10.000 de euro acesta a întocmit un contract de reprezentare, banii fiind de fapt destinaţi pentru plata onorariului de avocat. Flagrantul organizat de DNA a avut loc în cursul zilei de ieri. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a avocatului, urmând ca judecătorii Curții de Apel Cluj să se pronunțe asupra acestei cereri în cursul zilei de astăzi.