Avionul dispărut a ajuns în Maldive? Mărturia mai multor localnici

Avionul dispărut a ajuns în Maldive? Mărturia mai multor localnici

Dispariţia zborului 370 Malaysia Airlines rămâne un mister, deşi au trecut 11 zile de la incident.

O nouă ipoteză prinde contur, după ce locuitorii unei insule din Maldive susţin că ar fi văzut avionul dispărut zburând la o altitudine joasă.

Potrivit unui ziar local, locuitorii insulei Kuda Huvadhoo din Maldive ar fi vazut în dimineaţa zilei de 8 martie un avion mare de pasageri, de culoare albă, cu dungi roşii pe fuselaj, descriere ce se potriveşte cu aparatul aparţinând companiei Malaysia Airlines.

Oamenii au spus că avionul zbura dinspre nord spre sud-est, către partea sudică din Maldive, Addu. În acest sens, există mărturii a cel puţin nouă oameni- pescari, fermieri şi localnici ai insulei. Aceştia au declarat că au văzut lumini puternice pe cer şi au auzit zgomot făcut de un motor.

"N-am mai văzut, până acum, avioane zburând atât de jos peste insula noastră”, a declarat un localnic, adaăugând că se puteau observa şi uşile aeronavei.

De asemenea, în presa internaţională a apărut o imagine de satelit care ar fi surprins avionul Boeing într-o zonă împădurită. Autenticitatea ei nu a fost verificată încă. Potrivit China Times, imaginea a fost descoperită de un student din Tawian.

Ne puteți urmări și pe Google News