Avertizare MAI: Apariția în online de mesaje și materiale cu caracter manipulator
- Iulia Moise
- 21 mai 2025, 20:37
MApN, fake news. Sursa foto: inforadarMinisterul Afacerilor Interne (MAI) avertizează asupra apariției în mediul online a unor mesaje și materiale manipulatorii care încearcă să dezinformeze publicul cu privire la procesul electoral.
MAI recomandă ca cetățenii să se informeze din surse oficiale
MAI recomandă cetățenilor să acceseze surse oficiale și verificate și să evite distribuirea materialelor neverificate.
Se subliniază că răspândirea conținutului fals, chiar și pentru a-l critica sau ironiza, contribuie la propagarea acestuia, publicul fiind încurajat să raporteze astfel de conținut pe platformele de socializare.
„MAI recomandă cetățenilor să consulte surse oficiale și verificate atunci când accesează sau distribuie materiale care nu se bazează pe niciun fel de dovezi.
Reamintim că răspândirea, chiar și involuntară, a conținutului fals ori manipulator, inclusiv în scopul de a-l critica sau ironiza, poate contribui la propagarea sa”, este transmis prin postarea MAI.
Autoritățile monitorizează mediul online
Autoritățile monitorizează mediul online și colaborează cu parteneri interni și internaționali pentru a combate dezinformarea.
„MAI reafirmă angajamentul pentru protejarea ordinii publice și a încrederii în democrație, subliniind că procesul electoral a fost legal, transparent și validat de observatori internaționali, inclusiv OSCE.
>
În acest context, încurajăm publicul să raporteze astfel de conținuturi direct pe platformele de socializare și să evite redistribuirea lor. Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra apariției, în spațiul online, a unor mesaje și materiale cu caracter manipulator, menite să inducă în eroare opinia publică în legătură cu desfășurarea procesului electoral”, mai transmit autoritățile.
MAI, avertizare asupra site-urilor clonate
Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne avertizeaza asupra reactivării unei rețele de site-uri clonate care imită instituții oficiale și difuzează mesaje de dezinformare. Campania este coordonată, agresivă și vizează opinia publică în context electoral.
Potrivit comunicatului precedent, acțiunile au fost mai agresive și vizibile decât cele anterioare, fiind descrise drept „realizate într-o manieră nedisimulată”.
Conform sursei oficiale, era vorba despre o rețea informatică de tip „Doppelganger”. Aceasta este deja cunoscută autorităților europene. Anterior a fost asociată cu operațiuni sofisticate de manipulare mediatică și influență politică.