Avertisment dur pentru Polonia și Ungaria: Nu întrunesc condițiile
- Condos Magda
- 22 septembrie 2020, 22:48
Preşedinţia Consiliului UE: a comunicat că procedura privind încălcarea statului de drept în Polonia şi Ungaria va continua.
Avertisment dur din partea preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene. Aceasta a anunţat marţi că procedura UE privind încălcarea statului de drept în Polonia şi Ungaria va continua. Decizia a fost luată după ce Comisia Europeană a indicat că niciuna dintre cele două ţări nu a făcut progrese suficiente.
''Astăzi, pe baza rapoartelor extinse de la Comisie privind situaţia din Ungaria şi Polonia, am stabilit că nu sunt întrunite condiţiile pentru încetarea procedurii articolului 7. Iar că această procedură va fi continuată'', a declarat ministrul german pentru afaceri europene Michael Roth. Declarația a fost făcută după o întâlnire cu omologii săi din celelalte ţări membre ale UE.
De ce este vizată Polonia
Polonia este vizată de procedura de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona. Aceasta a fost lansată în decembrie 2017 de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept. Procedura este declanşată atunci când se constată că într-o ţară membră există un risc de încălcare gravă a valorilor UE. Acest lucru poate duce la sancţiuni împotriva ţării respective.
Diferende între Comisia Europeană şi Polonia
De la finalul lui 2015, între Comisia Europeană şi Polonia au apărut mai multe diferende legate de reformele iniţiate de guvernul conservator de la Varşovia. Bruxellesul acuză autorităţile poloneze de subminarea valorilor fundamentale europene. La 2 iulie 2018, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei.
Acest lucru s-a realizat prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu nouă lege privind Curtea Autorităţile poloneze au primit un termen de 30 de zile pentru a răspunde. După cum justifică la acea vreme Comisia Europeană, schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar. Inclusiv inamovibilitatea magistraţilor. Iar în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit Tratatului privind UE şi Cartei drepturilor fundamentale a UE.
Care sunt criticile aduse Ungariei
Comisia Europeană a trimis în iulie 2018 guvernului de la Budapesta o scrisoare de notificare prin care-l atenţiona că o lege nou adoptată privind azilul şi deportările contravine legislaţiei comunitare. Acest lucru inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor. Totuşi, guvernul ungar nu a dat curs solicitărilor acestei notificări.
Roth a afirmat că Regatul Unit trebuie să ia mai în serios negocierile cu Uniunea Europeană dacă Londra doreşte un acord privind viitoarele relaţii comerciale post-Brexit.
''Trebuie să lucrăm din greu pentru a atinge acest obiectiv, un acord. Dar într-un anumit punct jocurile trebuie să înceteze, avem nevoie de discuţîi serioase'', a spus ministrul german pentru afaceri europene, potrivit agerpres.ro.