O treime din transfugii care vin din Africa sau Asia se înghesuie printr-un gât de pâlnie între România şi Europa: Lunga.

Puţin după ora 21.00 începe vânătoarea de oameni. Poliţiştii de frontieră îşi iau cu ei camerele cu termoviziune şi o iau spre fâşia verde, pe care iarba e de fapt uscată. E o vrajă ca în Harry Potter: acolo unde e beznă şi ochii nu pot străpunge întunericul, camerele speciale îţi arată dintr-o dată mişcarea şi contururile albicioase ale căldurii emanate. Sângele care-ţi curge în vene te dă de gol. Scrutezi bezna şi vezi precum leii din savană. Vânatul e murdar, în treninguri acrite de transpiraţie şi cu tenişi scâlciaţi. Sunt transfugii, care, atunci când îi prinzi, te şochează cu ochii lor speriaţi, ca ai unor animale prinse în plase. E o privire pe care n-o uiţi niciodată. În secunda aceea, visul lor se sfârşeşte în acel loc. Şi acel punct, prăpastia ce te înghite, este Lunga, în Timiş, un petic de iarbă pe care ajung să-l calce cel puţin o treime din totalul emigranţilor ce tranzitează România. Containerul care se pierde în peisaj

Am coborât în câmp, la 50 km de Timişoara. Greierii te asurzesc, iar luna galbenă îţi alungeşte umbra ca şi cum ar purta catalige. Câinii din patrulă se gudură pe lângă stăpânii lor, ignorându-ne pe noi, străinii, după ce ne-au căutat mirosul de "om bun".

Nu mai e ca pe vremuri, când se stătea de planton din 50 în 50 de metri în foişor. Există patrule, fiecare cu zona lui în care se mişcă, dar acum graniţa o vezi ca-n palmă de la câţiva kilometri distanţă. Vizibilitatea pe zeci de kilometri este la numai un click distanţă. Biroul e amenajat într-o clădire provizorie, de tip container, anostă din exterior şi care nu lasă nimic de bănuit. În interior e plin de aparatură de vârf. Senzorii de mişcare, cu termoviziune, sunt înşiraţi pe toată fâşia, câmpul acela plat pe care calci fără să bănuieşti nimic. Pe monitoare vezi totul, ca la Big Brother. Trece o vulpe, miroase precaută la tot pasul, şi silueta i se conturează pe ecran.

Un glob uriaş de sticlă scrutează tot orizontul

În vârful unui stâlp de 20 m, un fel de copie jalnică a Turnului Eiffel, e instalată camera video ultraperformantă, care scrutează 24 km de frontieră. Vede perfect noaptea. Nu-i scapă niciun detaliu. "Merge 24 de ore din 24", explică laconic un poliţist de frontieră. Nu mai e nevoie să iasă din container, stau cu cănile de cafea tot timpul în mână, uneori îşi aprind câte-o ţigară, bârfesc între ei şi mai postează câte-o poză şi pe Facebook. N-ai nicio acţiune palpitantă, timpul trece greoi, ca şi cum s-ar târî pe lângă tine. La 3 dimineaţa se dă alarma. Trei siluete apar vag, ca nişte puncte albe pe display. Cu fiecare pas, se conturează mai clar şi se măresc. Dispecerul ia staţia în mână şi îşi anunţă şeful de tură: "Avem musafiri". Şeful are în faţă dispoziţia exactă a patrulelor şi aşteaptă calcularea poziţionării emigranţilor pentru a trimite cel mai apropiat echipaj.

Pe buzele uscate iese tremurat un cuvânt: "Azil"

Contactul vizual are loc la ora 5. "Stop. Poliţia de frontieră. Opriţi-vă". Sunt trei algerieni. Doi au 28 de ani, iar al treilea 48. Nu au bagaje. Sunt ei, cu mâinile goale, au doar hainele de pe ei. Ridică încet braţele şi spun, cât de corect pot, "azil". S-au pregătit să pronunţe cât mai pe înţelesul românilor în eventualitatea că vor fi prinşi aici. Învaţă câte un cuvânt pentru fiecare ţară pe care o traversează. "Sunt extrem de rare cazurile când încearcă să fugă", explică comisarul şef Mircea Bunaciu, şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga.

Cei trei sunt urcaţi în maşina de teren şi aduşi la sediu. Aici poliţiştii încearcă un dialog cu ei, în engleză. Nu pricep nimic sau se fac, aşa că sunt trimişi sub escortă la sediul Inspectoratului, la Timişoara, unde se va discuta cu ei cu ajutorul translatorului. La 24 de ore după ce sunt prinşi, intră sub tutela Oficiului Român pentru Imigranţi şi împotriva lor începe urmărirea penală pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. "De regulă, în 20 de zile sunt trimişi înapoi în ţara de origine", mai spune comisarul şef. Unii sunt "învăţaţi" să atace în instanţă anumite decizii, şi atunci petrec în centrul pentru refugiaţi 3 luni. Algerienii prinşi noaptea trecută au fost aduşi din câmp. Doi bărbaţi tineri şi unul mai în vârstă. N-au avut noroc 730 de emigranţi au fost prinşi în primele 6 luni ale anului la Lunga. Minim patru pe noapte, iar în ultimul week-end chiar 25. Click pe imagine pentru a mări

Graniţa e urmărită acum de ochi electronici, cu termoviziune, din stâlpi de 20 m. Grănicerul aşteaptă relaxat pe scaun. Europa, cuprinsă de "Marea migraţie" Din aprilie anul trecut, când s-a stricat de tot situaţia în Grecia, Europa e asaltată de transfugi. Sunt de 12 ori mai mulţi decât în alţi ani Anul acesta la Lunga au fost prinşi deja 730 de migranţi. Numai week-endul trecut au fost opriţi 25. Este vorba de două treimi din totalul emigranţilor reţinuţi în primul semestru la graniţa de vest, respectiv o treime din totalul transfugilor prinşi în toată România. Comparativ cu anul trecut, vorbim de cifre de 12 ori mai mari. La Lunga şi în celelalte localităţi de la frontiera cu Serbia s-au prins, anul acesta tot atâţia emigranţi cât au cumulat poliţiile de frontieră din toate aeroporturile ţării, împreună cu cele de la frontierele cu Ungaria, Ucraina, Moldova şi Bulgaria la un loc. "Valul fără precedent se datorează situaţiei precare economice şi social-politice în ţările de origine, dar şi deteriorării situaţiei economice din Grecia. Faţă de anul 2011, în cursul acestui an a crescut de 12 ori numărul emigranţilor proveniţi din ţările Orientului mijlociu şi Africii de Nord", explică agentul de poliţie Mihaela Leş, de la Poliţia de Frontieră Timiş.

"Marea migraţie", cum o numesc poliţiştii, a început anul trecut în aprilie. Primii care au venit lucrau deja la negru, de 2-3 ani, în Grecia. Apoi, una din măsurile anti-criză a fost reducerea salariilor. Iar africanii s-au pus în mişcare, spre Occident, căutând un trai mai bun.

Majoritatea migranţilor depistaţi sunt de origine nord africană. Cei mai mulţi provin din Algeria, apoi urmează cei din Maroc, Pakistan, Afganistan şi Tunisia. Ei intră legal în Turcia şi apoi trec ilegal frontierele Macedoniei, Serbiei şi României prin Lunga şi Jimbolia. După ce sunt depistaţi, solicită statut de azilant din motive economice, invocând conflictele civile şi etnice în ţările lor de origine. Până să ajungă la noi, folosesc orice mijloc de transport şi se limitează să treacă clandestin, pe jos, doar frontierele. Aceşti transfugi îţi rup inima de milă. Au venit mii de kilometri până aici, cu un copil după ei. Vor fi trimişi pachet înapoi de unde au venit "Cele mai multe călăuze sunt turci, iar grupurile se formează la Istanbul. Le iau algerienilor o grămadă de bani, 1.000 de euro de căciulă ca să-i ducă până în Schengen." FABIAN BĂDILĂ, purtător de cuvânt al IGPFR Pe fâşia dintre Lunga şi Jimbolia sunt prinşi mai mulţi emigranţi ilegal decât pe toate celelalte graniţe la un loc. E gâtul pâlniei în care n-ai scăpare.

România nu mai primeşte refugiaţi Un jurnalist de investigaţii irakian, care a fugit din Bagdad şi s-a refugiat în România, este printre ultimii emigranţi clandestini care au primit statut de refugiat. Acum, de regulă, cererile sunt respinse, iar transfugii repatriaţi. Maher Al Mashhadani a lucrat aproape 4 ani în Bagdad, la un ziar de investigaţii. În 2010, după o arestare, bătăi şi torturi care au durat câteva luni, a fost nevoit să fugă pentru a rămâne viaţă. Tânărul povesteşte că familia s-a împrumutat şi i-a pus în mână aproape 10.000 de dolari ca să îşi poată plăti călăuze şi transport clandestin spre Europa. A plecat în Turcia, şi, de acolo, într-un tir, spre Europa. Destinaţia trebuia să fie Germania, însă transportul clandestin a fost oprit în vama Nădlac. Aici a cerut azil.