Veronica şi Nabokov, la Sibiu
Librăria Humanitas din Sibiu găzduieşte astăzi, de la ora 17.00, o dezbatere, însoţită de lansare de carte, pe tema “Scriitori şi traducători”, la care vor fi discutate volumele “Orchestra portocalie”...
Librăria Humanitas din Sibiu găzduieşte astăzi, de la ora 17.00, o dezbatere, însoţită de lansare de carte, pe tema “Scriitori şi traducători”, la care vor fi discutate volumele “Orchestra portocalie”...
Într-o declarație cu privire la afirmația pe care a făcut-o în cadrul vizitei în județele Harghita și Covasna și în care a folosit sintagma ”epurare etnică”, președintele Traian Băsescu a...
Formațiunea stâncoasă aflată în nord-vestul orașului bulgar Belogradchik este a doua pe lista de așteptare pentru a participa la selecția globală a noilor minuni ale lumii. Aceasta se încadrează la...
IAŞI: Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au dispus începerea urmăririi penale a 45 de poliţişti ieşeni care au activat sau activează în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere...
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a adeclarat, astăzi, la Târgovişte, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PSD Dâmboviţa, la o întâlnire de lucru cu preşedinţii de organizaţii...
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, atăzi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că România are alocaţi pentru turism mai mult de un miliard de euro din fonduri europene, iar...
Patru persoane mascate au jefuit, în această după-amiază, o unitate a Băncii Transilvania din cartierul Mănăștur, din Cluj. Potrivit RTV, suma furată este de aproximativ 70.000 de euro. Reprezentanții băncii...
Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România a început, astăzi, la Sinaia, principalul subiect de dezbatere fiind proiectul legii bugetului de stat pe 2009, care va aduce...
De când guvernul german a introdus prima de casare în valoare de 2.500 de euro, vânzările de autoturisme Dacia în Germania au explodat, scrie azi Financial Times Deutschland. Astfel, marca...
Într-un top dat publicității de către publicația Daily Star, celebra Madonna figurează pe locul întâi din punct de vedere financiar, cu o avere estimată în 2008 de 167 de milioane...
Şeful statului a ajuns, în această după amiază, la vila de protocol din staţiunea Covasna, împreună cu soţia sa. După o oră, Băsescu a ieşit la volanul maşini „la o...
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, i-a luat apărarea selecţionerului Victor Piţurcă, astăzi, într-o întâlnire cu reprezentaţii cluburilor de fotbal din Moldova care a avut loc la Iaşi. Potrivit...
Un echipaj de poliţie din Iaşi l-a prins în flagrant pe italianul Alessandro M., în vârstă de 53 de ani, care întreţinea un raport sexual cu un copil al străzii,...
Dezinflaţie şi criza economică, fenomene care au făcut ca preţul aurului să înregistreze o creştere de 25% în ultimele 4 luni. Este momentul ideal pentru a cumpăra aur în această...
Povestea lui Mata Hari, cea dintâi dansatoare erotică de la începutul secolului XX, a lui Pietro Aretino, părintele pornografiei moderne, dar și ce reușește să-l țină în casă pe Jack...
După ce odinioară făcea deliciul maramureşenilor, clubul de fotbal se luptă cu problemele financiare. “Nu avem nici cinci lei în vistierie. Echipa este nu la 100 de metri, ci la...
Marian Cozma, handbalistul român ucis, la sfârşitul săptămânii trecute în Ungaria, a fost înmormântat astăzi, la cimitirul Pipera, în prezența a mii de persoane. După încheierea slujbei religioase desfăşurate la...
Primul-ministru Emil Boc a anunţat azi că Guvernul va adopta în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care va micşora cuantumul taxei de poluare. "Cuantumul taxei, nu vă...
Sfântul Valentin le-ar putea lăsa un gust amar bărbaților care îl apreciază pe premierul rus. Motivul: o mișcare de opoziție va încerca să convingă femeile să refuze să facă dragoste...
50 de persoane au murit, astăzi, după ce un avion comercial s-a prăbuşit peste o casă din Buffalo, New York, şi a fost cuprins de flăcări, anunţă CNN. Toţi cei...