AUDIAT LA DNA. Preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu, transportat la spital

AUDIAT LA DNA. Preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu, transportat la spital

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolaescu era audiat, alături de alte cinci persoane, la sediul DNA Piteşti. La faţa locului a fost chemată o ambulanţă care l-a transportat la spital.

Liderul PSD Argeş Constantin Nicolaescu a fost chemat, azi dimineaţă, la sediul DNA-Piteşti pentru a fi audiat alături de alte cinci persoane, angajaţi ai Consiliului Judeţean. În timpul audierilor, preşedintelui CJ i s-a făcut rău iar procurorii au chemat ambulanţa. Din primele informaţii, se pare că Nicolaescu a suferit o cădere de tensiune, pricinuită de emoţiile din timpul audierii. Personalul medical de pe ambulanţă a constat că starea liderului PSD-Argeş este stabilă. Totuşi, pentru a evita orice complicaţie Nicolaescu a fost transportat la Spitalul Judeţean Argeş. Preşedintele CJ, în vârstă de 67 de ani, a suferit un atac de cord, anul trecut, în luna ianuarie. Lui i s-a făcut rău în sala de judecată, atunci când a auzit decizia de arestare pronunţată de magistraţi. La scurt timp după aceea, a fost internat la Spitalul de Urgenţă "Floreasca", din Capitală, unde a fost operat pe cord deshis. El a fost supus unei intervenţii de by-pass aorto-coronarian. După un an, el a candidat, din nou, la şefia CJ şi a câştigat alaegerile din 10 iunie, anul acesta. Preşedintele CJ Argeş a fost citat, astăzi, la ediul DNA pentru a fi audiat după percheziţia efectuată ieri de procurorii anticorupţie la sediul instituţiei. La nici o oră după ce a intrat pe uşa procurorilor, a fost chemată ambulanţa.

Ne puteți urmări și pe Google News