Evenimentul Zilei > Social > Atenţie la scările de pe Arena Naţională. Unele sunt prea înguste
Atenţie la scările de pe Arena Naţională. Unele sunt prea înguste

Atenţie la scările de pe Arena Naţională. Unele sunt prea înguste

Autorităţile au simulat o serie de intervenţii pe Arena Naţională. Jandarmii au pus ieri în practică soluţii de evacuare a unor suporteri scandalagii. Fie un grup izolat, fie un întreg sector.

Când au început evacuarea, forţele de ordine şi-au dat seama că la nivelul al doilea al stadionului există o problemă în situaţia unei intervenţii: treptele sunt foarte înguste.

Potrivit prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, care a participat la simulare, treptele sunt abrupte, iar jandarmeria şi pompierii au concluzionat că, în caz de evacuare, s-ar putea produce o busculadă şi oamenii s-ar putea rănii.

Pompierii au constatat şi că numărul total de hidranţi ar trebui totuşi suplimentat şi acum se caută soluţii precum aducerea unui număr mai mare de maşini cu apă în zilele în care au loc manifestări pe Arenă.

Cert este că, toate intervenţiile de pe stadion vor fi monitorizate din centrul de comandă care este dotat cu 21 de camere mobile ce se pot roti la 360 de grade şi care au capacitatea tehnică de a apropia până la detaliu de scaun. Şi aleea stadionului este monitorizată cu 16 camere.

Primarul General, Sorin Oprescu, va avea o întâlnire, astăzi, cu reprezentanţii Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Poliţiei Capitalei, Poliţiei Rutiere, Poliţiei Locale, Ambulanţa Bucureşti, RATB dar şi cu reprezentanţi ai constructorului Naţional Arena şi ai Primariei Municipiului Bucureşti, pentru a stabili măsurile ce se impun pentru organizarea şi buna desfaşurare a meciului România – Franţa din data de 6 septembrie.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News