Mai mulţi mafioţi italieni au fost filmaţi cum au pus în practică două atacuri de răzbunare, în apropierea unui centru de distracţii de lângă oraşul italian Napoli, potrivit Yahoo News.
Întreaga operaţiune a fost ordonata de un şef al crimei organizate care fusese părăsit de soţie. Pe numele lui Giuseppe Palumbo, bărbatul în vârstă de 34 de ani, a cerut locotenenţilor săi să distrugă atât centrul de distracţii, cât şi o sală de bowling din apropiere. El era supărat că soţia sa s-a mutat cu un unchi de-ai săi, care conduce respectiva sală de bowling şi deţine şi centrul de distracţii aflate la Giugliano şi Pozzuoli, în apropiere de Napoli, într-o regiune cunoscută ca fief al celor din Camorra. Spaimă printre clienţi Imaginile care au ajuns pe Internet arată cum clienţii înspăimântaţi încearcă să se adăpostească după ce şase persoane, care poartă căşti pe cap şi sunt înarmate cu puşti şi mitraliere Kalashnikov, distrug aparatele de joc cu focuri de armă, apoi toarnă benzină pe ele şi lă dă foc. Un oficial din cadrul poliţiei a declarat că "a fost vorba de o serie îngrozitoare de evenimente în care au fost prinse persoane inocente. A fost un miracol ca nimeni nu a fost ucis sau rănit, ţinând cont de violenţa şi brutalitatea celor două raiduri". "Palumbo a fost furios pe unchiul căruia i-a dat bani să puna pe picioare cele două afaceri şi care a adăpostit-o pe soţia sa. Mafiotul a văzut acest lucru ca o jignire la adresa onoarei sale şi a ordonat atacurile drept răzbunare", a afirmat oficialul. Patru persoane, inclusiv Palumbo, au fost arestate.