În discursul său, MS Margareta a vorbit despre agresiunile rusești în Europa de Est, din trecut și din prezent.

„În urmă cu câteva luni, România și-a unit mâinile cu Polonia și Statele Baltice la 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, un odios tratat semnat de dictaturile ucigașe ale secolului al XX-lea. De asemenea, susținem cu toată inima eforturile actuale ale NATO de a stimula apărarea aliaților noștri baltici; securitatea lor rămâne securitatea noastră. Salut și contribuțiile aliaților noștri în apărarea României. Dar mă întreb doar dacă facem destul, având în vedere problemele cu care ne confruntăm în Ucraina și în jurul Mării Negre. Permiteți-mi să vă reamintesc: toate atacurile Rusiei asupra securității noastre, de la atacul asupra Georgiei din 2008 până la atacul asupra Ucrainei din 2014 și intervenția militară rusă în Orientul Mijlociu în 2015 s-au întâmplat în partea noastră a lumii, în jurul a ceea ce obișnuia să fie numit „flancul sudic” al NATO”, a spus Custodele Coroanei.

Printre invitaţi a fost prezent şi Valeri Kuzmin, şeful misiunii Rusiei la București.

A doua zi după evenimentul care a avut loc în Sala Tronului a Palatului Regal a apărut pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei un text virulent, intitulat „Despre fobiile istorice și geopolitice ale Custodelui tronului românesc” prin care fiica și succesoarea Regelui Mihai era acuzată că răspândește minciuni NATO și că îl citează pe Trump.

„Atmosfera ce precede sărbătorile din fostul palat regal a fost însă umbrită de țipătul războinic al „șoimilor”, pe care eram obișnuiți să-l auzim de la Washington sau de la sediul NATO de la Bruxelles. (…) doamna Margareta a dat dovadă de o îngrijorare ce era demnă de o întrebuințare mai bună. (…) În spiritul celor mai grave fobii istorice cultivate încă în „Vechiul Regat” și cu nimic mai prejos decât standardele industriei de mainstream occidentale ce produce fake news, ştiri false, Custodele Coroanei a decis să probeze „mantaua de strateg geopolitic. (…) toate acestea se bazează pe fake news-urile deja menționate, pe care propaganda NATO le infiltrează zilnic în mintea oamenilor de rând și este dispusă deja să le prezinte drept un adevăr și fapte istorice aproape incontestabile. (…) Trebuie să constatăm, că rețeta universală propusă cu privire la modul de a se confrunta cel mai bine cu „marea de probleme” a lui Hamlet și cu „atacurile Rusiei”, pare cel mai puțin originală și seamănă la infinit cu citate din discursurile actualului președinte american: „Mai mulți bani pentru bugetul militar!…” a scris Ambasada Rusiei pe Facebook.

Actualul ambasador al Rusiei la Bucureşti a fost şi ambasador la Chişinău, unde s-a remarcat prin campanii anti-romaneşti de tip sovietic, elogii aduse crimelor bolşevice, de la Stalin până la Putin.

„Astfel de indivizi au intoxicat spatiul public romanesc, fiind ajutati in demersul lor toxic si manipulator de voci ratacite din politica si presa, pioni mai vechi si mai noi ai Moscovei. Toti, cunoscuti, prin retorica lor populista, extremista, fals-nationalista si suveranista, mascata impotriva tuturor valorilor europene si occidentale care au definit istoria moderna a Romaniei”, scrie jurnalistul Radu Tudor pe blogul său.

Misiunea diplomatică a Moscovei s-a remarcat în ultima vreme printr-o adevărată ofensivă propagandistică în România, pentru „albirea” rolului criminal avut de URSS în țara noastră la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Familia Regală a României a făcut un efort diplomatic susținut pentru promovarea aderării la NATO și UE a României proaspăt ieșite din comunismul impus de URSS, potrivit radu-tudor.ro

Te-ar putea interesa și: