Practic, cei trei sunt acuzaţi că se ocupau, alături alţi membrii ai grupării, de “afacerile” ilegale ale clanului: colectau taxe de protecţie, se ocupau de proxenetism, evaziune fiscală, furt şi alte infracţiuni cu violenţă.
Poliţiştii au descins, marţi dimineaţă, în sudul Bucureştiului, la locuinţele a nouă apropiaţi ai lui Vasile Balint. Totodată, a fost percheziţionată şi vila în care stă familia cămătaurului.
Până în prezent, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor arme albe, sume de bani, unităţi calculator, telefoane mobile şi diverse înscrisuri.
Simultan au fost efectuate percheziţii în mai camere de detenţie ale Penitenciarului Jilava deoarece există informaţii că persoane deja condamnate pentru alte infracţiuni fac parte şi coordonează această grupare.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că gruparea era coordonată chiar de Sile Cămătarul din puşcărie unde au fost descoperite mai multe telefoane mobile ascunse sub saltele.
Anchetatorii continuă audierile în acest caz.