Artistul și războinicul. Leonardo da Vinci, inginerul temutului Cesare Borgia

Artistul și războinicul. Leonardo da Vinci, inginerul temutului Cesare Borgia

Despre Leonardo da Vinci se știe că a fost un geniu al epocii sale și este cunoscut drept un mare umanist, pasionat de științe și artă. Pe de altă parte, Cesare Borgia, fiul ilegitim al papei Alexandru al VI-lea, a fost unul dintre marii războinci ai vremii a cărei cruzime și ferocitate erau recunoscute atât de dușmani cât și de prieteni.

Geniul lui Leonardo da Vinci s-a manifestat nu doar în artă și în științele umaniste ci și în cele ale războiului, dovadă fiind schițele sale de mașinării de luptă din celebrele sale carnete. Mare parte a acestora n-au fost transpuse în realitate, fiind prea avansate pentru contemporanii săi. Leonardo s-a descurcat, însă foarte bine ca inginer militar, specialist în construcția fortărețelor și cartograf, capabil să deseneze hărți foarte precise, foarte apreciate de comandanții militari.

La polul opus, Cesare Borgia, fost cardinal al Sfintei Biserici Catolice, era unul dintre cei mai de temuți generali din Italia. Un personaj extrem de controversat, vicios și crud despre care se spunea că nu-i era străină nici o faptă odioasă, fie că era vorba de crimă, desfrâu,incest, trădare corupție sau înșelăciune. Despre el se spunea că și-ar fi omorât fratele și l-ar fi aruncat în Tibru, pentru a-i lua locul la comanda armatelor papale.

Angajat la solicitarea lui Machiavelli

Cel care, se spune, l-a convins pe Leonardo să lucreze pentru Cesare Borgia a fost un diplomat din Florența, care avea să rămână în posteritate datorită unei cărțulii despre arta guvernării. Diplomatul se numea Niccolo Machiavelli, iar cărțulia a fost intitulată „Principele” și i-a fost dedicate chiar lui Cesare Borgia.

În acele momente, Cesare Borgia plănuia să-și înființeze propriul principat, în Romagna, care să se întindă din estul Florenței până la coastele Mării Adriatice, iar pentru aceasta a organizat o campanie militară cucerind și supunând toate orașele din regiune.

În cele din urmă a ajuns la zidurile Florenței, amenințând-o direct. Fără o armată care să apere zidurile orașului, autoritățile florentine, îngrozite, au trimis o delegație, din care făcea parte și Machiavelli, care să negocieze cu Borgia și să-l convingă să nu-i atace.

Discuțiile s-au purtat în orașul Urbino, unde Cesare Borgia i-a primit pe delegații Florențeiși le-a promis că nu va ocupa orașul, asigurându-și, la schimb, serviciile lui Leonardo da Vinci.

Ne puteți urmări și pe Google News