Arbitrajul cu mijloace tehnologice, discutat de FIFA

Arbitrajul cu mijloace tehnologice, discutat de FIFA

FIFA va discuta despre posibilitatea folosirii mijloacelor tehnologice pentru a se stabili dacă mingea a trecut sau nu de linia porţii, informează cotidianul „As”.

Anunţul vine la o zi după finala Cupei Confederaţiilor, dintre Brazilia şi Statele Unite, scor 3-2, meci în care o minge şutată de brazilianul Kaka spre buturile americanilor a ridicat semne de întrebare privind posibilitatea de a fi trecut de linia porţii. Portarul Tim Howard a prins balonul, dar se pare că acesta trecuse de linie. Arbitrul suedez Martin Hannson a decis însă că nu a fost gol.

Joseph Blatter, preşedintele FIFA, a declarat că s-au făcut probe cu diverse mijloace tehnologice pentru a se stabili dacă mingea a depăşit linia porţii, dar acestea n-au dat rezultate. El a precizat că vor fi făcute şi alte teste, iar anul viitor FIFA va discuta despre concluziile trase în urma efectuării unor noi probe cu o minge dotată cu cip.  

În ceea ce priveşte aplicarea unei tehnologii similare cu cea folosită în tenis şi denumită „hawk eye”, Blatter a precizat: „S-au făcut teste în liga a doua engleză şi, deşi s-au folosit şapte camere de luat vederi, concluziile tot nu au fost certe. Nu s-a putut stabili dacă mingea a intrat sau nu complet în poartă”.

Ne puteți urmări și pe Google News