Anticorupţia şi cei 40 de poliţişti-şpăgari din Constanţa

Anticorupţia şi cei 40 de poliţişti-şpăgari din Constanţa

Aproape o treime din efectivele Poliţiei Rutiere Constanţa, respectiv 40 de angajaţi, din care 4 civili, acuzaţi că ar fi primit şpăgi consistente pentru trecerea cu vederea a infracţiunile comise în trafic de şoferi „cu pile”, au fost „săltaţi” ieridimineaţă, din locuinţele lor, de ofiţeri anti corupţie.

La acţiune au participat nu mai puţin de 100 de jandarmi ai Brigăzii Specia le din Capitală. Anchetatorii au descins apoi la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere, de unde au ridicat documente şi unităţile unor computere. Cei 40 de „oameni ai legii” au fost audiaţi ore în şir de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, care au dispus aseară începerea urmăriri penale împotriva lor, pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, încălca rea secretului de serviciu, fals intelectual. Până la închiderea ediţiei, doar patru agenţi au fost reţinuţi.

Conform rezoluţiei procurorilor, urmărirea agenţilor de poliţie a început acum opt luni. Descinderea de la Constanţa vine la un an de declanşarea cazului „Fabrica de permise” Argeş şi la aproape şase luni de la izbucnirea scandalului „Corupţie la Rutieră” de la Iaşi, în care a fost pus sub acuzare întregul Serviciu al Poliţiei Rutiere.

VEZI AICI ÎN EXCLUSIVITATE REZOLUŢIA PROCURORULUI ŞEF.

Ne puteți urmări și pe Google News