AVERTISMENT Anonymous: Urmează o dictatură pe internet, va fi îngrădit dreptul de a trăi! VIDEO

AVERTISMENT Anonymous: Urmează o dictatură pe internet, va fi îngrădit dreptul de a trăi! VIDEO

Comunitatea de hackeri Anonymous a transmis, pentru a doua oară, un mesaj românilor. Aceștia vorbesc despre pericolele legii ACTA, care ar îngrădi libertatea de exprimare şi ar fi primul pas spre o dictatură asupra internetului.

"Salutări, cetăţeni ai României! Noi suntem Anonymous. În timp ce protestul vostru slăbeşte din cauza vremii urâte, iar politicienii continuă circul pe ecranele televizoarelor voastre, Parlamentul European a semnat ACTA, care va impune o dictatură pe internet: fiecare aspect al activităţii tale pe internet va fi monitorizat. Trebuie să acţionaţi acum!

Trebuie să ştiți că dincolo de jocuri video, filme şi divertisment în general, există un lucru mai important, care aduce oamenii împreună: comunicarea. Dreptul de a furniza şi de a primi informaţie ne este răpit odată cu ACTA.

Trebuie să realizăm că aceste este primul pas spre o dictatură globală, care va îngrădi libertatea de exprimare, drepturile noastre şi, în cele din urmă, dreptul nostru de a locui pe această planetă. Nu vă fie frică, Anonymous este alături de voi. Nu suntem un grup, nu suntem o organizaţie de niciun fel. Suntem oamenii de pe Internet, care luptă împotriva sclavagismului economic şi monetar. Ridicaţi-vă şi faceţi-vă vocile auzite. Informaţi-vă. Căutaţi ACTA pe Google şi aflaţi ce înseamnă. Noi suntem Anonymous. Treziţi-vă!", este mesajul transmis de Anonymous.

Prima dată, comunitatea controversată de hackeri li s-a adresat românilor la câteva zile de la declanșarea protestelor.

Reprezentanţii statelor Uniunii Europene au semnat, joi, o rezoluţie de supunere la vot în Parlamentul European a Tratatului ACTA (Acordul de Luptă Împotriva Contrafacerilor), care îşi propune să protejeze proprietatea intelectuală. Este o formă extinsă a controversatei legi SOPA din Statele Unite.

România se află printre semnatarele acestui tratat, alături de alte 21 de ţări.

ACTA nu vizează doar conţinutul de pe Internet, protejat de dreptul de autor, ci şi medicamentele generice, ieftine, şi toate produsele ce pot fi copiate după branduri consacrate.

Citiţi mai multe:

  • ACTA - documentul care ar putea schimba lumea. România, în mijlocul celei mai mari controverse la nivel mondial: cenzurăm Internetul?
  • Mii de polonezi au protestat în stradă faţă de cenzura online |VIDEO
  • ZIUA FĂRĂ WIKIPEDIA. Vezi de ce s-ar putea închide de tot!

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/F56QCHuIwps" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News