Aniversare cu bani mulți la împlinirea a 20 de ani de la înființarea instituției Avocatul Poporului

Aniversare cu bani mulți la împlinirea a 20 de ani de la înființarea instituției Avocatul Poporului

Avocatul Poporului urmează să „investească” în jur de 89 de mii de euro într-o petrecere organizată cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înființare, scrie Antena 3.

Potrivit anunțului publicat pe pagina de internet a Avocatului Poporului, în perioada 20-23 septembrie, instituția condusă de Victor Ciorbea va organiza, la București, întrunirea Consiliului de administrație a Institutului European al  Ombudsmanului, cu prilejul aniversării a „20 de ani de la înființarea instituției Avocatului Poporului”, precum și Conferința internaționala privind drepturile omului.

O parte din bugetul manifestării a fost alocată de Guvernul Grindeanu, la 31 mai 2017, respectiv 376.300 de lei, echivalentul a peste 83.000 de euro, iar restul de pana la 89 de mii de euro, nota finala de plata, va fi acoperit tot din bugetul public.

 

Ne puteți urmări și pe Google News